Fostul preşedinte democrat al SUA Jimmy Carter, laureat al premiului Nobel, împlineşte marţi 100 de ani, o aniversare inedită pentru un fost lider american, notează France Presse.
Democratul, care a fost preşedinte al Statelor Unite între 1977 şi 1981, va sărbători această aniversare în oraşul său natal, Plains, din statul Georgia (sud-estul SUA).
Potrivit unei publicaţii locale, Jimmy Carter îşi va celebra centenarul alături de aproximativ 20 de apropiaţi la locuinţa sa, unde beneficiază de îngrijire medicală permanentă din februarie 2023, după o serie de internări în spital.
În programul festivităţilor de la Plains sunt prevăzute un concert în fostul său liceu, o ceremonie de naturalizare a 100 de persoane şi o paradă aviatică militară.
”100 de ani fericiţi! Aţi fost mereu o forţă morală pentru ţara noastră”, i-a transmis preşedintele Joe Biden într-un mesaj video. Evocând un ”prieten drag” pe care l-a lăudat pentru ”angajamentul său în favoarea unei lumi mai bune”, liderul de la Casa Albă a încheiat cu o mărturisire: ”Vă admir atât de mult”.
Fost cultivator de arahide şi guvernator al statului Georgia, Jimmy Carter a fost ales preşedinte în anul 1976, în ”siajul” războiului din Vietnam şi al scandalului Watergate, un dosar de spionaj politic care l-a costat funcţia pe preşedintele republican Richard Nixon.
Artizan al Acordurilor de la Camp David care au condus, în 1979, la semnarea tratatului de pace israeliano-egiptean, Jimmy Carter ocupă un loc aparte în peisajul politic american, umbrit de criza ostaticilor americani în Iran din 1979-1980.
Carter a deţinut un singur mandat, republicanul Ronald Reagan învingându-l în scrutinul prezidenţial din 1980.
După plecarea sa de la Casa Albă, Jimmy Carter a creat în 1982 o fundaţie pentru promovarea dezvoltării, sănătăţii şi soluţionării conflictelor din întreaga lume. În 2002, el a primit premiul Nobel pentru pace, în special pentru ”eforturile neobosite consacrate găsirii de soluţii paşnice la conflicte internaţionale”.
Din cauza problemelor de sănătate, el s-a retras în ultimii ani din viaţa publică şi nu a avut decât rare apariţii, cum a fost la finalul lui 2023 cu ocazia omagiului naţional adus soţiei sale Rosalynn, decedată la vârsta de 96 de ani. Preluare Agerpres
The post Fostul preşedinte american Jimmy Carter împlinește 100 de ani appeared first on tvrinfo.ro.