Forţele ucrainene au doborât sâmbătă un bombardier rus Su-25 deasupra regiunii Doneţk din estul Ucrainei, a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters.
„Este important să fim foarte concentraţi în aceste zile”, a spus Zelenski în mesajul său video de seară. „Un elogiu special luptătorilor din brigada mecanizată 110 pentru că au doborât astăzi încă un bombardier rus Su-25 deasupra regiunii Doneţk”.
Zelenski nu a furnizat alte detalii în legătură cu acest incident, pe care Reuters nu l-a putut verifica deocamdată.
Doneţk este una dintre cele patru regiuni ucrainene pe care Moscova afirmă că le-a anexat.
Vineri, ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a declarat că Moscova a preluat anul acesta controlul asupra a 547 kilometri pătraţi din teritoriile anexate.
The post Forţele ucrainene au doborât un bombardier rus Su-25 deasupra regiunii Doneţk, afirmă Zelenski appeared first on tvrinfo.ro.