Fête de la musique: România se alătură sărbătorii muzicii din Franța și de peste tot în lume

Share

Muzica sub toate formele și întruchipările ei este regină într-un festival popular unic care pleacă din piețele publice din Franța pentru a ajunge în toate colțurile planetei. 

Din 1982, în timpul solstițiului de vară, în jurul datei de 21 iunie, Fête de la musique reunește an de an, în spațiile publice sau în sălile de concerte, iubitori ai muzicii și muzicieni amatori sau profesioniști, care se adună pentru a cânta, a asculta și a vibra la unison. Este o întâlnire a culturilor, a diversității și a sunetelor, care se ține în cea mai lungă zi a anului

În anul Centenarului său, Institutul Francez continuă tradiția promovării vocilor europene emergente și readuce în România o artistă franco-venezueleană de o originalitate remarcabilă. Considerată o Frida Kahlo a pop-ului electronic, prin muzica ei, Sophie Fustec aka La Chica reunește două lumi, America Latină și Franța, mai precis Parisul și cartierul parizian multicultural Belleville, într-un colaj de texturi și sunete, care păstrează muzica tradițională cu care a crescut pentru a-i adaugă influențe moderne. Este al treilea an consecutiv în care La Chica cântă în România unde s-a apropiat mereu de publicul său, în fiecare oraș în care a cântat. De data aceasta La Chica cântă în variantă solo cu pian la București (18 iunie, Cinema Elvire Popesco), la Cluj (20 iunie, TIFF) și la Iași (22 iunie, Rocanotherworld)”, precizează un comunicat de presă al organizatorilor.

În plus, Casa Eliad din București, bijuterie arhitectonică din secolul al XVIII-ea, va găzdui joi, 20 iunie, recitalul susținut de soprana Cleopatra David și pianistul Ionuț Diaconu, în care lucrări de Liszt, Debussy, Ravel vor fi aduse în lumină pentru a celebra sosirea Solstițiului de vară. Intitulată Armonii în grădina viselor, serata organizată de Asociația Nirmal Art, propune o călătorie sonoră ilustrată prin rafinament, virtuozitate și emoție. 

Programul Fête de la musique continuă cu un bal popular în buna tradiție franceză, în Piața Traian din Timișoara, pe 20 iunie, alături de grupul Le Petit Bal de Poche și cântăreața Nawel Dombrowsky. Un concert inclus în programarea Festivalului Impuls dar și o ocazie de a marca cei o sută de ani ai Institutului Francez din România, fondat la București pe 29 mai 1924, într-un mod informal, simplu, alături de toată lumea, la o serbare populară unde se va dansa ca pe vremuri. O sută de ani de Institut Francez, o sută de ani de relații între două țări înfrățite, Franța și România, care au la bază publicul larg, iubitor de frumos și de cultură. 

Ultimile Stiri

Alte Stiri