Festivalul Toamna la Ceaun va avea loc, de joi până duminică, pe Bulevardul Basarabia, la intrarea în Parcul Naţional.
„Zeci de ceaune clocotesc de nerăbdare să-ţi cucerească papilele gustative într-o competiţie a aromelor cum n-ai mai văzut! De la borşuri şi pastrame, până la sarmale, tocăniţe şi celebra zacuscă – nimic nu scapă de sub capac. Iar vedeta absolută, regele neîncoronat al festivalului, va fi (aţi ghicit!) Ceaunul”, informează organizatorii într-un comunicat transmis, marţi, Agerpres.
Potrivit acestora, vizitatorii vor avea posibilitatea să achiziţioneze de la tochitură moldovenească şi tocană de oaie la ceaun, până la gulaş de vită, porc şi fasole, precum şi zacuscă, magiun de prune şi multe alte delicii.
De la festival nu vor lipsi cel mai mare Ceaun cu zacuscă şi cel mai mare Ceaun cu magiun de prune.
De asemenea, vizitatorii vor găsi la comercianţi mititei, pastramă, cârnaţi de Pleşcoi şi ciolane, dar şi clătite, gogoşi şi kurtos kalacs.
The post Festivalul Toamna la Ceaun – de joi până duminică, în Parcul Naţional appeared first on tvrinfo.ro.