Este importantă carnea pentru o alimentație sănătoasă? Ce recomandări fac experții în cercetare

Share

Vremurile se schimbă, iar tehnologia și rețelele sociale ne determină pe mulți dintre noi să luăm decizii importante privind sănătatea, ce mâncăm sau ce nu mai mâncăm.

Există o moda în rândul tinerilor și mulți renunță la carne sau reduc cât pot de mult consumul produselor din carne. Întrebarea este dacă această variantă este cea mai buna pentru organism?

În funcție de ce fel de carne mănânci, mulți specialiști recomandă scoaterea ei din alimentația zilnică. Doar că experții și cei care fac cercetare, de exemplu din Societate Germană de Nutriție, recomandă ca produsele animale să existe pe fiecare masă, dar să fie consumate cu moderație, adică să avem parte de o dietă echilibrată.

E adevărat că nu toate tipurile de carne sunt la fel de benefice pentru sănătate. Conținutul de grăsime este un factor major. De exemplu, carnea de pui sau de curcan, fiind mai slabă, este adesea preferată pentru o dietă sănătoasă.

Totuși, carnea roșie are avantajele sale, oferind organismului fier, zinc și vitamine B, dar de-a lungul timpului a fost asociată și cu anumite boli grave. Modul în care sunt hrănite animalele afectează și calitatea cărnii; carnea de la animalele hrănite cu iarbă este mai bogată în omega-3 și acești acizi fac bine la inimă.

De asemenea, modul de preparare al cărnii contează foarte mult, iar specialiștii spun că trebuie să evităm prăjirea în uleiuri nesănătoase.

Care tip de carne este cel mai sănătos?

Experții în nutriție recomandă păsările de curte că fiind cea mai bună opțiune. Acestea sunt bogate în proteine și au un conținut redus de grăsimi. Pieptul de pui, de exemplu, este extrem de slab și are un conținut ridicat de proteine, iar carnea de curcan este de asemenea valoroasă datorită conținutului de fier, potasiu, zinc și vitaminele B.

Surprinzător, pe locul doi se află carnea de vânat, care este săracă în grăsimi și bogată în acizi grași omega-3. Deși nu este hrănită cu antibiotice, trebuie menționat că vânatul poate prezenta un risc mai mare de metale grele, pesticide și paraziți comparativ cu carnea provenită din agricultura industrială.

Cât despre carne roșie, carnea de vită, Organizația Mondială a Sănătății a clasificat-o drept cancerigenă, deci specialiștii recomandă să o consumăm în cantități mici,

Una peste alta, carnea procesată este considerată cea mai puțin sănătoasă opțiune și este chiar asociată cu un risc crescut de cancer, conform OMS. Alimente precum cârnații, carnea afumată sau salamul ar trebui evitate în favoarea opțiunilor cât mai naturale.

Totuși, chiar și carnea considerată sănătoasă poate deveni nesănătoasă dacă este consumată în exces.

Se recomandă moderarea consumului de carne la 300 de grame săptămânal pentru un aport caloric scăzut și până la 600 de grame pentru unul mai ridicat, în funcție de necesitățile individuale și de dieta fiecărei persoane.

Iar dacă vă întrebați unde se află carnea de porc în acest clasament, ea are adesea reputația de a fi carnea „grasă” de pe masă, dar bucățile slabe precum mușchiul, pot fi o alegere sănătoasă, spun specialiștii.

The post Este importantă carnea pentru o alimentație sănătoasă? Ce recomandări fac experții în cercetare appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri