First News

Decizii la summitul NATO. Joe Biden: Ucraina poate și îl va opri pe Putin. Mai ales cu întregul nostru sprijin colectiv

La Washington s-au luat deja primele decizii, la debutul Summitului istoric ce marchează 75 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice. România a semnat prin preşedintele Klaus Iohannis, alături de Statele Unite, Germania, Italia, Olanda, o declarație comună privind întărirea Apărării aeriene a Ucrainei.

„Colectiv, furnizăm Sisteme de apărare aeriană strategice, inclusiv baterii Patriot donate de SUA, Germania şi România, componente Patriot donate de Olanda şi de alţi parteneri pentru a permite operarea unei Baterii Patriot suplimentare şi a unui Sistem suplimentar donat de Italia”, au arătat liderii celor 5 State contributoare. Capabilitățile suplimentare sunt necesare în contextul atacurilor deliberate ale Rusiei asupra orașelor ucrainene, asupra infrastructurii civile și a infrastructurii critice”, se subliniază în declarația comună.

Suntem pregătiți pentru dezbateri substanțiale și decizii ferme pentru creșterea securității colective și a rezilienței, a transmis imediat președintele Klaus Iohannis pe rețelele de socializare.

Iohannis: Suntem pregătiţi pentru decizii ferme pentru creşterea securităţii colective şi rezilienţei

Preşedintele României, Klaus Iohannis, care participă la summitul aniversar al NATO de la Washington, a afirmat marţi seară, într-o postare pe o reţea de socializare, că liderii aliaţi sunt „pregătiţi pentru dezbateri substanţiale şi decizii ferme pentru creşterea securităţii colective şi a rezilienţei”.

Biden: Putin vrea subjugarea totală a Ucrainei

Joe Biden a susţinut un discurs plin de forţă la ceremonia de la Andrew Mellon Auditorium, la care au participat liderii celor 32 de ţări aliate, în care a apărat realizările de politică externă ale preşedinţiei sale şi a spus că „Ucraina poate şi îl va opri pe Putin”.

Vladimir (Putin) vrea, nici mai mult nici mai puţin decât subjugarea totală a Ucrainei… şi să şteargă Ucraina de pe hartă„, a spus Biden la ceremonie. „Ucraina poate şi îl va opri pe Putin”, a dat el asigurări, „în special cu sprijinul nostru colectiv”.

Autocrații doresc să răstoarne ordinea globală, care, în general, s-a menținut timp de aproape 80 de ani, iar numărătoarea continuă. Grupările teroriste continuă să pună la cale planuri malefice și să provoace haos și suferință. În Europa, războiul de agresiune al lui Putin împotriva Ucrainei continuă, iar Putin vrea, nici mai mult, nici mai puțin, decât subjugarea totală a Ucrainei. Dar fără nicio îndoială, Ucraina poate și îl va opri pe Putin. Mai ales cu întregul nostru sprijin colectiv. Și are tot sprijinul nostru, a spus Joe Biden.

El a anunţat că SUA, Germania, România şi Olanda au furnizat sisteme Patriot suplimentare pentru apărarea Ucrainei, fapt confirmat ulterior de Casa Albă printr-o declaraţie comună a liderilor din cele patru ţări, plus Italia, care a donat un al sistem, şi Ucraina.

Astăzi anunț o donație istorică de echipamente de apărare aeriană pentru Ucraina. Statele Unite, Germania, Țările de Jos, România și Italia vor furniza Ucrainei echipamente pentru cinci sisteme strategice suplimentare de apărare aeriană. Iar în lunile următoare, Statele Unite și partenerii noștri intenționează să furnizeze Ucrainei zeci de sisteme suplimentare de apărare aeriană tactică, a spus președintele SUA.

Zelenski: Putem limita în mod semnificativ acțiunile Rusiei

Într-un discurs la Fundația Ronald Reagan, președintele Ucrainei a subliniat cât de important este acest ajutor.

Putem limita în mod semnificativ acțiunile Rusiei în sudul Ucrainei și să împingem forțele ocupante de acolo dacă ne asistă conducerea americană cu capacitățile necesare de atac în adâncime împotriva armatei și logisticii ruse în Crimeea noastră ucraineană. Toți acești pași ne-ar întări, precum decizia excepțională de astăzi a SUA și a partenerilor de a furniza Ucrainei 5 sisteme suplimentare de apărare aeriană Patriot și zeci de altele și de a prioritiza interceptorii de apărare aeriană pentru Ucraina, a transmis Volodimir Zelenski.

Joe Biden l-a decorat pe Stoltenberg cu cea mai înaltă distincţie a SUA

Preşedintele american Joe Biden l-a decorat marţi seară pe secretarul general al NATO la sfârşit de mandat, Jens Stoltenberg, cu cea mai înaltă distincţie a SUA, la ceremonia de marcare a 75 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice.

Joe Biden i-a strâns mâna lui Jens Stoltenberg şi i-a mulţumit pentru modul modul în care şi-a exercitat atribuţiile în ultimii zece ani şi pentru faptul „că şi-a pus planurile în aşteptare după declanşarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei”. După aceea i-a decernat lui Stoltenberg medalia prezidenţială pentru libertate.

Stoltenberg: Rezultatul conflictului din Ucraina va defini securitatea globală pentru decenii

Secretarul general al NATO i-a îndemnat marţi seară pe liderii Alianţei Nord-Atlantice să menţină sprijinul pentru Ucraina în războiul său împotriva Rusiei, afirmând că rezultatul conflictului va defini securitatea globală pentru decenii.

The post Decizii la summitul NATO. Joe Biden: Ucraina poate și îl va opri pe Putin. Mai ales cu întregul nostru sprijin colectiv appeared first on tvrinfo.ro.

  

Exit mobile version