De la -37 de grade, la temperaturi pozitive. Vreme extremă în Europa

Share

Iarna pune stăpânire pe mare parte din Europa. Cea mai afectată de ninsori este Germania, unde traficul – aerian, feroviar și rutier – se desfășoară cu dificultate. A nins abundent și în Franța, Cehia, Finlanda și Norvegia. Meteorologii finlandezi atrag atenția că, peste câteva zile, vremea se va încălzi brusc, iar diferența de temperatură va ajunge la 40 de grade.

A fost haos pe șoselele din majoritatea landurilor germane. Șoferii au stat ore întregi blocați în zăpadă, neputând să avanseze nici măcar un metru.

„Stau aici de 5 ore, nu se întâmplă nimic. Speram să se poată circula, se ştia că vine viscolul şi că ninge, credeam că vor lua măsuri şi vor curăţa autostrada.”

Din cauza vremii, sute de zboruri au fost anulate, iar pasagerii au rămas blocați în aeroporturi.

Serviciile meteo din Germania avertizează că în nordul și în sud-vestul țării va ninge în continuare.

Aproape jumătate din Franța este sub alertă de cod portocaliu de ninsori, polei și ploi. În multe orașe, autoritățile au decis să oprească circulația autobuzelor, iar în regiunea pariziană circulă un autobuz din 3.

Și la Helsinki a nins abundent, iar zăpada a provocat blocaje în trafic.

Experții avertizează că urmează fenomene ciudate, cu creșteri mari de temperatură, brusc. De la -37 de grade, înregistrate în unele zone din Finlanda, peste câteva zile vor fi temperaturi pozitive. Așadar, o creștere de aproape 40 de grade.

The post De la -37 de grade, la temperaturi pozitive. Vreme extremă în Europa appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri