Danemarca va majora cheltuielile pentru apărare cu 5,43 miliarde de euro în următorii cinci ani

Share

Danemarca îşi va spori cheltuielile pentru apărare cu 40,5 miliarde de coroane (5,43 miliarde de euro) în următorii cinci ani, a anunţat miercuri guvernul de la Copenhaga, potrivit Reuters şi AFP.

Suma se adaugă celor 155 miliarde de coroane (20,78 miliarde de euro) pe care anul trecut Copenhaga a promis că le va investi în apărare în următorii zece ani.

”Guvernul are în vedere creşterea cheltuielilor pentru apărare cu 40,5 miliarde de coroane între 2024 şi 2028. Bugetul total al apărării, ce include şi ajutorul pentru Ucraina, va corespunde în acest an şi în 2025 unui nivel de 2,4% din produsul nostru intern brut (PIB). Nu ne reînarmăm în Danemarca pentru că vrem război, distrugere sau suferinţă. Ne reînarmăm acum pentru a evita războiul, într-o lume unde ordinea internaţională este pusă la încercare”, a declarat şefa executivului danez Mette Frederiksen în faţa presei.

CITEȘTE ȘI: Danemarca își donează toată artileria Ucrainei. Cum a fost pregătită această mutare

Actuala ţintă NATO privind cheltuielile pentru apărare prevede ca ţările membre să investească anual cel puţin 2% din PIB pe termen lung şi a fost convenită în vara anului trecut în contextul perceperii unei ameninţări venite dinspre Rusia.

Anterior, NATO le ceruse statelor sale membre ca bugetul lor pentru apărare să se apropie de 2% din PIB până în 2024. Anul trecut, ţara nordică a alocat pentru apărare 1,4% din PIB.

CITEȘTE ȘI: Danemarca anunță un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina. Valoarea lui este de aproape 250 de milioane de dolari

”Nu am încetat să investim în apărare, dar acest lucru nu este suficient. Dacă vrem să atingem obiectivul NATO, acela de a fi în măsură să desfăşurăm o brigadă de 6.000 de soldaţi în cel mai scurt timp şi să apărăm Danemarca de atacurile aeriene, trebuie să ne modernizăm şi mai rapid”, a adăugat şefa guvernului danez.

În plus, Danemarca va prelungi durata serviciului militar de la patru la 11 luni şi acesta va fi deschis şi femeilor.

Membră fondatoare a NATO, Danemarca şi-a redus capacităţile militare după încheierea Războiului Rece, la începutul anilor ’90. Preluare: Agerpres

The post Danemarca va majora cheltuielile pentru apărare cu 5,43 miliarde de euro în următorii cinci ani appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri