Bogdan Micu, consilier ministerial și membru în echipa care coordonează achizițiile internaționale de materiale sanitare pe care le face România prin compania UNIFARM, a creat un model matematic privind evoluția COVID-19, pe care l-a înaintat ministrului Sănătății și premierului Ludovic Orban.
Bogdan estimează astfel finalul epidemiei în România.
„Zilele astea am facut cateva analize asupra nivelului de infectii care va afecta Romania. Eu am nevoie de aceasta predictie ca sa pot evalua ce nevoie de echipamente va fi in tara. Sa stiu ce trebuie cumparat. Ca nu poti cumpara de pe o zi pe alta milioane de echipamente. Lead time best case este 3 saptamani. Trebuie strategie si viziune. Altfel esti mort in fasa pe piata internationala de echipamente. In cazul de fata este o versiune a simularii in care am ales un caz usor mai optimist decat Italia si Spania. Motivul principal pentru care am ales asta este ca Romania, spre deosebire de alte tari, a luat masuri de distantare sociala mult mai devreme (…) E pura matematica. Acum doua zile am prezentat acest model domnului Ministru Tataru. Si apoi si domnului Prim Ministru. Au fost foarte receptivi la ce au vazut”, a scris Bogdan Micu pe Facebook.
1. Incepand cu aprox 8 aprilie vom trece de 5000 de confirmati. In modelul meu confirmatii si spitalizatii sunt pusi impreuna. Dar o parte sunt in carantina de fapt.
2. Undeva pe 25 aprilie – 30 aprilie (+-5 zile) vom trece de 1000 de decese.
3. Peakul (cazuri in spital si carantina cu simptome grave) va incepe cam pe 7-9 aprilie si va dura pana in 15 mai. Dupa 15 mai vom scadea sub 5000 de oameni in spitale si carantina.
4. Ziua cu cei mai mult oameni in spitale va fi aproximativ intre 17-25 aprilie. Cu aproximativ 8535 oameni in spitale si carantina dar cu simptome grave.
5. In perioada de peak vom avea cam 35-40 de decese pe zi.
6. La 1 iulie ma astept sa fi declarat deja epidemia invinsa. Cu cateva cazuri noi declarate pe vremea aia. Sau aproape nici unul.
7. La 1 iulie cand vom fi invins, vom avea aprox 2657 decese.
Bogdan Micu: voluntar, om de afaceri de succes
Are 36 de ani şi o afacere de multe milioane de euro. Este exponentul omului de afaceri nou, cu viziune, care a înţeles nevoile viitorului şi se foloseşte de ultima tehnologie pentru a face bani.
În 2016 s-a oferit să ajute voluntar şi Ministerul Pădurilor de la Bucureşti în lupta cu hoţii de lemne.
În Minister funcţiona deja sistemul Radarul Pădurii, prin care oricine putea să sune la 112 pentru a reclama un transport cu lemne.
Bogdan a venit cu îmbunătăţiri şi cu aceeaşi firmă care a construit Radarul Pădurii a creat site-ul “Inspectorul pădurii”, unde oricine poate să vadă unde se taie pădure, cine şi unde transportă, într-un cuvânt “trasabilitatea lemnului”. S-a luptat o vreme să implementeze ”Inspectorul pădurii” în jungla amazoniană.