Din 1989 – momentul despărțirii fostelor state socialiste europene, de longevivii lor dictatori comuniști -, până acum, Moscova nu a înțeles o realitate validată atunci, de dezlănțuirea celor ieșiți în stradă, pentru libertate și democrație.

Cei care dețin puterea supremă, într-un stat autocratic, la un moment dat sunt victimele propriei încremeniri într-un proiect politic intern, care treptat a devenit tot mai îndepărtat de viața reală a unei societăți asaltate de imaginile unor inamici externi inventați, de o stare economică discutabilă și de o repetare a mesajelor publice aiuritoare, până la saturarea opiniei publice naționale.

Rusia a asistat la scurta revoltă a lui Prigojin și a celor care l-au urmat, mai degrabă cu o speranță temperată, ascunsă, cu o curiozitate firească, cu o parțială blamare, a ceea ce părea a fi un act de trădare la nivel înalt.

Disperarea marchează operațiunea militară specială

Când o parte a combatanților angrenați într-un război se întorc împotriva inițiatorilor confruntării armate, de regulă, după cum istoria a consemnat, cei mai puternici își impun voința, ceea ce Moscova nu a dovedit-o acum, optând pentru o surprinzătoare opțiune spre evitarea recursului la manu militari, pentru ca să nu se ajungă la ceea ce, teoretic doar, ar fi putut degenera într-un greu de imaginat război civil.

Și mercenarii lui Prigojin și cei aparent încă loiali generalului Serghei Șoigu știau că pe Frontul de Est disperarea marchează defensiva trupelor ruse poziționate în sudul Ucrainei, cât și repetatele contraatacuri declanșate de unitățile Federației Ruse poziționate în regiunile Lugansk și Donețk. Disperarea bătăii pasului pe loc – tipică celor care nu mai văd calea spre dezirabila victorie.

Ar fi interesant de știut cine intră acum pe ușa biroului președintelui Putin, ce consilieri primește, privind gestionarea efectelor revoltei mercenarilor companiei private Wagner și când va fi decis să anunțe măsuri drastice, evident exemplare, pentru descurajarea repetării unor asemenea acte de indisciplină militară și revoltă cu deductibile obiective politice.

Asta pentru că, în afara unor discursuri patriotarde, care pot eventual impresiona pe cei care mai visează la refacerea teritoriului ex-sovietic, pe cale militară, în interiorul frontierelor Federației Ruse, Putin a persistat în anatemizarea celor care s-au revoltat ocupând Rostov pe Don, înaintând cu o coloană militară spre Moscova – cu o viteză care spune multe despre starea de așteptare a unei schimbări, a societății ruse – oprindu-se abia atunci când s-a găsit o soluție, aceea ca insurgenții să nu semneze un contract cu Ministerul Rus al Apărării, în schimb să poată aflui pe teritoriul Belarus.

Patru ipoteze vizând mercenarii ruși din Belarus

Unde în Belarus? Surse din Minsk indică localitatea Baranavichy, ca areal de redislocare a mercenarilor din compania Wagner.

Prima deducție logică? Trupele lui Prigojin, cele care au decis să îl urmeze pe teritoriul Belarus, se vor afla la 133,5 kilometri de palatul prezidențial al lui Aleksandr Lukașenko, care este din 20 iulie 1994, președintele Belarusului, fiind cel mai longeviv, dintre toți șefii de stat europeni. Deci pot interveni, într-un timp rezonabil, pentru menținerea la putere a lui Lukașenko, dacă va avea loc, cumva, vreo răzmeriță. De altfel, președintele Belarus nu a exclus ca firme private, precum Wagner, să fie utilizate și pentru paza locațiilor unde au fost aduse arme nucleare tactice ruse.

Apoi, de la Baranavichy la Vilnius, capitala Lituaniei – unde se va ține Summitul NATO, pe 11 și 12 iulie 2023 – nu sunt decât
179,6 kilometri, adică mai puțin decât au parcurs în viteză, cu o coloană de 400 de vehicule, de diferite tipuri, cei 5.000 de mercenari din compania Wagner, care se îndreptau spre Moscova. În traducere liberă, preventiv, se vor lua măsuri suplimentare de securitate, pe timpul reuniunii la nivel înalt a președinților, după caz a premierilor, din statele comunității transatlantice.

Fiiind nu prea departe de frontiera estică a Poloniei cu Belarus, care este și granița răsăriteană a NATO – în jur de 500 de kilometri distanță – mercenarii lui Prigojin vor genera, prin simpla lor prezență la Baranovichy, măsuri disuasive noi, la nivelul dispozitivului militar al aliaților, care este implementat pe teritoriul polonez. De altfel, la Varșovia s-a exprimat preocuparea pentru prezența trupelor Wagner, la sud-vest de capitala Belarus.

Nu în ultimul rând, Kievul va dispune întărirea aliniamentului de apărare existent, la nord de Lutsk și Korosten, pentru simplul motiv că mercenarii lui Prigojin au fost și sunt imprevizibili, dar și capabili de o incursiune pe teritoriul ucrainean. La 15 ore, după ce am făcut publică o asemenea estimare personală, publicația The Daily Digest a inserat opinia lordului Richard Dannatt, ex-șef al Statului Major al Regatului Unit, care a avertizat că Grupul Wagner ar putea ataca Kievul din Belarus. „Ceea ce nu știm, ceea ce vom descoperi în următoarele ore și zile este câți dintre luptătorii săi au plecat de fapt cu el. Deși s-ar părea că această chestiune este închisă, cred că este departe de a fi închisă și replicile vor reverbera destul de mult timp”, a spus Lord Dannatt, potrivit Sky News.

În replică, generalul-locotenent Serhii Naiev, comandantul forțelor întrunite ale Ucrainei a declarat că el și liderii militari ai țării nu sunt îngrijorați că Grupul Wagner ar putea fi folosit pentru a ataca Ucraina în nord. „Vreau să asigur pe toată lumea că situația din zona de operare de nord rămâne stabilă și controlată. Soldații noștri sunt gata să dea un răspuns decent oricui îndrăznește să treacă granița de stat cu armele în mână ” a spus Naiev, într-o declarație menită ca răspuns la comentariile făcute de Lord Dannatt.

Dar războiul din Ucraina rămâne unul cu evoluții imprevizibile, în care nici rușii nu au cucerit cât își doreau – teritoriile complete ale regiunilor Herson, Zaporojie, Donețk și Lugansk, nici ucrainenii nu au reușit să transforme contraofensiva trâmbițată într-un iureș eliberator, înaintarea noilor brigăzi fiind dificilă.

În acest context, pe 28 iunie, comandor Lenaya Rotklein – purtătoarea de cuvânt a unității responsabile de coordonarea asistenței de securitate pentru Ucraina, Grupul de Asistență pentru Securitatea Ucrainei – a făcut necesara precizare că SUA continuă să antreneze batalioane de infanterie ucraineană și intenționează să pregătească încă mai multe trupe, acum că 12 brigăzi antrenate s-au întors în Ucraina pentru contraofensivă, în timp ce alte 3 brigăzi ucrainene sunt instruite în nouă țări diferite.

Cu Frontul de Est încremenit în jocuri de război de nivel grupă, pluton și companie, cu mercenarii Wagner în curs de selectare pentru semnarea de contracte cu Ministerul Apărării sau deciși să plece în Belarus, cu guvernul de la Moscova filmat la recenta sa ședință, în care miniștrii erau solemni și mai degrabă uluiți de revolta mercenarilor, cu un legislativ ce și-a dovedit loialitatea promptă față de dictator, chiar în ziua ocupării Rostovului de trupele lui Prigojin, Putin pare să prefere anatemele explicative la adresa companiei private Wagner și minciunile pretinsului amestec al Occidentului, în treburile interne ale Federației Ruse.

Însă ceea ce ar trebui să îl preocupe, cu prioritate, este faptul că aliații din NATO, care au acționat unitar și au rămas într-o firească monitorizare a evenimentelor, s-au abținut de la orice declarații sau decizii care ar fi putut fi tendențios interpretate la Kremlin, unde, probabil că acum se știe că, dacă se va produce, cumva, cândva, sciziunea Federației Ruse, comunitatea transatlantică o va percepe ca pe o evoluție firească, într-un stat multinațional, căzut în propria ambuscadă geopolitică.

Text scris de col. Ion Petrescu