China respinge acuzațiile lansate de SUA și Japonia privind ambiţia sa de a ”remodela ordinea internaţională”

Share

Declaraţiile comune ale SUA şi Japoniei ”acuză în mod fals” China cu privire la chestiuni maritime şi arată cu degetul către politica de apărare şi dezvoltarea militară normale ale Beijingului, a declarat luni Ministerul de Externe chinez, potrivit Reuters.

Duminică, Washingtonul şi Tokyo au declarat că Beijingul are ambiţia de a ”remodela ordinea internaţională” în avantajul său, ceea ce constituie ”cea mai mare provocare strategică în regiunea indo-pacifică şi în afara ei”, scrie Agerpres.

SUA şi Japonia au denunţat, de asemenea, creşterea arsenalului militar al Chinei, dar şi presupusul sprijin al Coreei de Nord pentru efortul de război al Rusiei contra Ucrainei.

”Ei au atacat cu rea intenţie, au discreditat China în privinţa chestiunilor maritime şi au făcut remarci iresponsabile despre dezvoltarea militară normală a Chinei şi despre politica sa de apărare naţională”, a afirmat Lin Jian, purtător de cuvânt al MAE chinez, în timpul conferinţei de presă periodice.

”China este puternic nemulţumită de exagerarea ameninţării chineze şi de speculaţiile rău intenţionate despre tensiuni regionale. China a urmat mereu calea unei dezvoltări paşnice şi politica de apărare naţională care este defensivă prin natura sa, iar activităţile sale militare şi construcţia apărării naţionale sunt legitime şi rezonabile’, a adăugat Lin.

El a mai spus că ţara sa şi-a menţinut capacităţile nucleare la nivelul minim cerut pentru securitate naţională şi nu reprezintă un pericol pentru alt stat.

”Le cerem ferm Statelor Unite şi Japoniei să renunţe imediat la interferenţa în afacerile interne ale Chinei şi la crearea de duşmani imaginari”, a mai spus reprezentantul diplomaţiei chineze.

Secretarul de stat american Antony Blinken efectuează un turneu diplomatic în Asia-Pacific ce vizează consolidarea alianţelor şi a parteneriatelor SUA în regiune, în contextul influenţei în creştere a Chinei şi al consolidării relaţiilor între Beijing şi Moscova.

Duminică, Blinken, secretarul american al apărării Lloyd Austin şi omologii lor japonezi au denunţat activităţile ”destabilizatoare” ale Chinei.

China pretinde suveranitatea asupra întregii Mări a Chinei de Sud, unde Brunei, Malayezia, Filipine, Taiwan şi Vietnam au de asemenea revendicări. În Marea Chinei de Est, nave chineze au intrat de mai multe ori în apele teritoriale japoneze din jurul insulelor nelocuite Senkaku, care sunt controlate de Tokyo şi revendicate de Beijing

The post China respinge acuzațiile lansate de SUA și Japonia privind ambiţia sa de a ”remodela ordinea internaţională” appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri