First News

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, o provocare de securitate pentru autoritățile franceze

Au mai rămas 100 de zile până la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Iar securitatea tuturor participanților este cea mai mare provocare a organizatorilor. Președintele Emmanuel Macron susține că Franța va face față cu succes acestui eveniment, însă, dacă vor fi amenințări, atunci ceremonia de deschidere ar putea fi mutată de pe malurile Senei în alte locuri, considerate mai sigure.

În premieră, ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris va avea loc în aer liber, pe malurile Senei, și nu în interiorul unui stadion, așa cum s-a întâmplat la edițiile anterioare.

Dacă măsurile de securitate o vor impune, atunci există un plan B chiar și un plan C, spune președintele Emmanuel Macron. Ceremonia de deschidere ar putea fi mutată.

Emmanuel Macron: Avem pregătită o ceremonie care ar putea fi limitată la Piaţa Trocadero, de exemplu, şi nu de-a lungul Senei. Dacă e cazul, ceremonia ar putea avea loc la Stade de France.

Din motive de securitate, numărul de spectatori care vor asista la deschidere a fost redus de la aproximativ 600 de mii, anunțați inițial, la aproape jumătate.

Franța a ridicat nivelul de alertă după atentatul de la centrul comercial din apropierea Moscovei la cel mai înalt nivel, cel de urgență atentat.

The post Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, o provocare de securitate pentru autoritățile franceze appeared first on tvrinfo.ro.

  

Exit mobile version