Cea mai nouă metodă de atac a hackerilor: sună de pe numărul de telefon al Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică

Share

Într-o eră în care abia reuşim să ţinem pasul cu atâtea inovaţii digitale, se înmulţesc şi capcanele. Comunicarea faţă în faţă e înlocuită de aplicaţii, ceea ce ne face vulnerabili in faţa hackerilor, care devin tot mai inventivi şi agresivi. În România, au început să se folosească chiar şi de numele Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică pentru a-i păcăli pe oameni.

Infractorii cibernetici dețin baze de date ale persoanelor pe care deja le-au atacat cu succes. Dacă nu au astfel de informații cumpără de pe piața neagră liste electronice cu persoane care au fost deja atacte de alte grupări și își încearcă norocul.

Acest tip de infracțiune are la bază un raționament simplu: cine s-a păcălit o dată, poate cădea în capcană și a doua oară. Primul atac al hackerilor e de tip phishing.

Denisa Popescu, subinspector, Serviciul Prevenire din Poliţia Capitalei: Se solicită persoanelor vătămate să instaleze aplicații de control de la distanță folosind Android sau AnyDesk. Având acces total asupra dispozitivului infractorii efectuează tranzacții bancare și împrumuturi în numele victimei.

În astfel de cazuri, cei înșelați pot ajunge chiar în situația de fi cercetați penal, dacă tranzacțiile făcute în numele lor sunt legate de activități ilegale. De exemplu, se cumpără droguri sau arme cu banii victimelor.

Infractorii trec la pasul doi și, cu ajutorul tehnologiei, copiază sau preiau efectiv numărul de telefon al agenției de stat care se ocupă cu securitatea cibernetică, DNSC. De ce? Pentru ca victima înșelată deja să poată fi sunată din nou, doar că, de data aceasta, pe ecranul ei va apărea numărul instituției.

Alexandru Apetre, expert DNSC: Atacatorii se prezintă fiind din partea DNSC și le propun o modalitate prin care își pot recupera banii pierduți în prima fraudă. Atacatorii sunt niste oameni care sunt foarte bine antrenați pe linia asta, au un training specific celor care lucrează în call-centere.

CITEȘTE ȘI: Atenție la capcanele infractorilor cibernetici! Cum a rămas o tănără din Capitală fără bani în cont

Atacatorii sunt foarte convingători și când victimele le acceptă ajutorul înșelător nu fac decât să le furnizeze acces la noile lor conturi, carduri și date personale. Și calvarul reîncepe.

Specialiștii ne spun că la agenția de stat se adună tot mai multe plângeri. Două sfaturi ne dau: să verificam orice număr de pe care primim un apel, chiar dacă pare a fi al unei instituții sau firme cu care avem un contract și, în al doilea rând, să nu mai credem în premii la concursuri sau tombole la care nici nu ne-am înscris.

The post Cea mai nouă metodă de atac a hackerilor: sună de pe numărul de telefon al Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri