Cu excepția unui act divin, nu există nicio îndoială legată de cine va fi câștigătorul oficial al viitoarelor alegeri prezidențiale din Rusia, scrie corespondentul special al Meduza, Andrei Perțev.
Dar pregătirea votului a adus cu sine un alt mister, mai mic: de ce i s-a permis lui Boris Nadejdin, un fost deputat în vârstă de 60 de ani, a cărui campanie se axează pe opoziția față de Putin și război, să ajungă atât de departe?
Potrivit surselor Meduza, a fost un fel de accident, iar acum administrația Putin vrea ca Nadejdin să părăsească cursa din proprie inițiativă. Dar persoane din interiorul campaniei candidatului la președinție spun că acesta nu are nicio intenție să se retragă.
Corespondentul special al Meduza, Andrei Perțev, explică cum s-a ajuns aici.
„Kremlinul a organizat sesiuni de brainstorming: a discutat despre posibilitatea participării unui candidat liberal la cursa prezidențială ca o modalitate de a arăta Occidentului că acest tip de viziune este nepopulară în Rusia. Trebuia să fie cineva care cunoscut în Occident, dar necunoscut pentru cea mai mare parte a societății ruse. Candidatul ar fi obținut 2-3 procente și asta ar fi fost tot. Dar când au început să analizeze toate posibilitățile, s-a dovedit că toți cei care se potriveau fie au dublă cetățenie, fie au fost declarați „agenți străini”, fie au conturi bancare și proprietăți imobiliare în străinătate. Așa că au renunțat la această idee, deoarece era irealizabilă.”
Această relatare aparține unei surse Meduza care a luat parte la unul dintre aceste „brainstorming-uri” ale Kremlinului. El a spus că administrația Putin a organizat aceste sesiuni cu câteva luni în urmă, dar că ideea de-a include un „candidat liberal” în cursa prezidențială din 2024 a apărut pentru prima dată la începutul anului 2023. O altă sursă care a participat, de asemenea, la „sesiunile de brainstorming” a confirmat această relatare, scrie Perțev: „Au vorbit despre o mulțime de lucruri și au trecut în revistă o mulțime de idei, inclusiv aceasta, nominalizarea unui candidat „liberal””.
O sursă apropiată de conducerea partidului Rusia Unită, aflat la putere în Rusia, a declarat, de asemenea, pentru Meduza că administrația Putin a discutat despre posibilitatea unei candidaturi „liberale”, dar că autoritățile au respins în cele din urmă ideea. „Abia dacă ne mai uităm la Occident. Nu are rost să încercăm să le dovedim ceva. Și nu a existat niciun motiv intern pentru a face asta, în afară de creșterea participării la vot. Dar au stabilit că ar fi ușor să „recupereze” aceste câteva puncte procentuale în plus prin utilizarea votului pe mai multe zile”, a declarat sursa.
„Varietate”
În octombrie 2023, ziarul rusesc Vedomosti a relatat că Kremlinul plănuia să adauge o anumită „varietate” la scrutinul prezidențial, permițând unui candidat „liberal” să candideze, menționându-l în acest sens, drept un potențial concurent, pe fostul redactor-șef de la Ecoul Moscovei, Alexei Venediktov. Dar Venediktov le-a declarat jurnaliștilor că nu intenționează să se înscrie în cursă.
Cam în același timp, politicianul Boris Nadejdin, un fost asociat al liderului asasinat al opoziției Boris Nemțov, și-a anunțat propriile planuri de a candida. În ultimii ani, Nadejdin a reprezentat ocazional „opoziția liberală” a Rusiei la televiziunea de stat rusă, lucru care, în general, nu este permis adevăratelor figuri ale opoziției.
„Din nefericire, toți cei pe care probabil i-aș fi susținut dacă ar fi candidat fie nu mai pot, precum Nemțov, fie sunt în închisoare, fie au părăsit țara. Așa că trebuie s-o fac eu însumi”, a declarat el jurnaliștilor.
Două surse apropiate administrației Putin au declarat pentru Meduza că nici Rusia Unită și nici strategii cu care lucrează nu i-au oferit asistență lui Boris Nadejdin. În același timp, au spus acestea, blocul informațional al Kremlinului a manifestat interes pentru campania lui Nadejdin și a crezut pentru scurt timp că, prin susținerea „propriului lor liberal”, ar putea contribui la victoria lui Putin.
„Blocul de informații al Kremlinului a avut prima discuție cu Nadejdin la începutul toamnei. Ei sunt în contact cu Boris din pricina participării sale regulate la emisiuni TV de propagandă. Dar reiterez: campania lui Nadejdin nu este proiectul lui Gromov. Discuția nu a mers mai departe. Totul a fost la nivelul: „Dacă ceva nu merge bine, probabil că te pot ajuta””, a declarat una dintre sursele Meduza apropiate de administrația Putin.
Nadejdin însuși a insistat public că nu a discutat niciodată despre candidatura sa cu Kremlinul.
„Boris a fost atent”
Inițial, Nadejdin s-a abținut să facă declarații împotriva războiului sau a lui Putin. În manifestul său de campanie, el a afirmat că Rusia trebuie să aibă o „orientare occidentală” și să fie „ca o țară europeană”. El și-a exprimat chiar acordul cu mai multe declarații făcute de Vladimir Putin, inclusiv cu ideea că „lumea secolului XX se prăbușește”, deoarece China și India se pregătesc să depășească Occidentul în ordinea globală, și că acest lucru va oferi Rusiei șansa de a deveni „cea mai mare economie a Europei”.
O cunoștință a lui Nadejdin a declarat pentru Meduza că, în momentul în care a făcut aceste comentarii, Nadejdin încă se aștepta ca administrația Putin să îi susțină candidatura. „Boris a fost atent. A încercat să nu spună nimic prea subversiv de teamă să nu sperie Kremlinul”, a declarat sursa. Potrivit acestei surse, Nadejdin spera, de asemenea, să-și sporească recunoașterea numelui la nivel național înaintea unei posibile candidaturi la Duma orașului Moscova în septembrie 2024 sau la Duma de Stat a Rusiei în 2026.
Însă două surse apropiate administrației Putin spun că Nadejdin nu a reușit să convingă blocul politic de la Kremlin să îl ajute cu nominalizarea. Sursele citate consideră că acest lucru a fost ceea ce l-a „radicalizat” pe candidat, determinându-l să posteze pe site-ul său sloganuri împotriva „operațiunii militare speciale” și a președintelui.
O sursă din blocul politic al Kremlinului și doi strategi politici care au lucrat pentru Kremlin au declarat pentru Meduza că Nadejdin „categoric nu poate fi numit un candidat perturbator sau un candidat controlat”.
„Orice campanie a unui „candidat controlat” trebuie să aibă un supervizor din partea administrației Putin și, de preferință, un strateg politic. Reprezentanții acestor campanii trebuie să participe la întâlniri cu administrația și să compare notițele. Nu există așa ceva în cazul lui Nadejdin, chiar dacă au existat unele discuții în trecut. Nu există nicio posibilitate ca Kremlinul să fi autorizat declarațiile sale împotriva operațiunii militare speciale și a lui Putin. Cei de acolo nu sunt sinucigași”, a declarat o sursă apropiată Kremlinului.
Mai multe surse din campania lui Nadejdin au subliniat, de asemenea, că echipa candidatului nu are în prezent niciun contact cu administrația Putin sau cu strategii politici ai acesteia. „Există o mare varietate de oameni care lucrează aici, din diferite campanii. Unii dintre ei au dobândit experiență lucrând cu politicianul de opoziție Maxim Kaț. Alții au lucrat cu birourile lui Navalnîi. Cei mai mulți dintre ei au lucrat ca voluntari sau semi-voluntari. Cu toții lucrează dintr-un sprijin sincer”, a declarat o sursă.
În ianuarie 2024, o serie de politicieni de opoziție, bloggeri și experți cunoscuți care trăiesc în afara Rusiei și-au exprimat sprijinul pentru Nadejdin, printre care Maxim Kaț, politologul Ekaterina Șulmann și susținători ai lui Alexei Navalnîi, inclusiv soția acestuia, Iulia. Kaț a postat zeci de tweet-uri prin care îi îndeamnă pe ruși să-și depună semnăturile de susținere pentru Nadejdin, în timp ce Șulmann i-a luat un interviu pentru canalul său de YouTube.
Politicianul Liubov Sobol, care lucrează pentru Fundația Anticorupție a lui Alexei Navalnîi, a declarat că popularitatea bruscă a lui Nadejdin este rezultatul faptului că acesta oferă oamenilor șansa de a arăta că societatea rusă are nevoie de reprezentare politică și de voci noi”.
La sfârșitul lunii ianuarie, mii de ruși se aliniau în toată țara și-n străinătate pentru a-și adăuga semnăturile în sprijinul candidaturii lui Nadejdin. Până la 26 ianuarie, campania a strâns aproximativ 200.000 de semnături, de două ori mai multe decât are nevoie pentru a se înscrie oficial în cursă.
Acum, avocații campaniei au sarcina de a verifica fiecare dintre semnături și de a le depune la Comisia Electorală Centrală a țării până la 31 ianuarie. O sursă care a monitorizat procesul de colectare a semnăturilor pentru candidatura lui Nadejdin a declarat pentru Meduza că unele dintre semnături au „defecte evidente”: sunt „semnături reale, dar tăiate”.
„Radicalizarea” lui Nadejdin
Blocul politic de la Kremlin, care supraveghează alegerile prezidențiale, consideră această situație îngrijorătoare. O sursă apropiată de administrația Putin a declarat pentru Meduza că blocul speră că Nadejdin va decide să nu predea semnăturile și să spună fie că prea multe dintre ele conțineau erori, fie că campania nu a reușit să îndeplinească cotele regionale necesare. „În acest caz, ei ar fi dispuși să-i ofere ceva la schimb. Dar dorința de a face un schimb se estompează: comportamentul lui Nadejdin se îndepărtează prea mult de sistem”, a spus el.
Potrivit unei cunoștințe a lui Nadejdin și a unei persoane care lucrează în campania sa, Nadejdin are în continuare intenția de a preda semnăturile și de a-și înregistra candidatura. „Este cu adevărat implicat acum. A devenit o adevărată bătălie pentru el”, a declarat o sursă.
Cu toate acestea, nu este clar dacă și cum va reuși să intre efectiv pe buletinul de vot. „Radicalizarea sa și sprijinul din partea unor figuri ale opoziției din străinătate nu au crescut șansele ca el să fie lăsat să se înregistreze”, a declarat pentru Meduza o sursă apropiată administrației Putin.
Potrivit sursei, staff-ul președintelui nu are nicio intenție de-a lăsa Comisia Electorală Centrală să înregistreze candidați care se opun războiului. „Există o parte a electoratului care vrea ca războiul să se încheie. Dacă adversarul lui Putin în alegeri decide să satisfacă această cerere, ar putea obține un procent decent. Iar administrația Putin nu are nevoie de asta”, a declarat o sursă.
După cum a relatat anterior Meduza, la alegerile din 2024, administrația prezidențială dorește ca Vladimir Putin să obțină aproximativ 80% din voturile oficiale, cu o prezență la vot de cel puțin 79%. Potrivit surselor Meduza, un „candidat anti-război” precum Nadejdin ar putea face dificilă obținerea acestor rezultate, chiar și cu ajutorul buletinelor de vot electronice și al votului pe mai multe zile.
În același timp, Kremlinul nu este îngrijorat de posibile proteste ca răspuns la blocarea candidaturii lui Nadejdin. „Toată lumea a uitat deja de Ekaterina Dunțova, cazul ei nu a provocat proteste. Nici acesta n-o va face”, a declarat pentru Meduza o sursă din cadrul blocului politic. Cu toate acestea, Kremlinul consideră că entuziasmul alegătorilor față de candidatura lui Nadejdin este „destul de problematic”. „A devenit clar că oamenii sunt dornici de ceva nou – acesta este un efect foarte neplăcut”.
Kremlinul se așteaptă ca alegătorii lui Nadejdin să-și redirecționeze sprijinul către Vladislav Davankov, candidatul partidului „liberal” Oameni Noi, aprobat de Kremlin. „Evident, campania sa nu va avea nimic explicit anti-război sau anti-președinte”, a declarat pentru Meduza o sursă apropiată partidului.
The post Ce părere are Kremlinul despre popularitatea bruscă a lui Boris Nadejdin, speranța prezidențială anti-război a Rusiei appeared first on tvrinfo.ro.