First News

Cauza exploziei de la Crevedia – o scânteie produsă cu ranga. Stenograme: ”A dat cu ceva în vană s-o închidă” / ”De-aia le e frică, că îi torn”

Explozia de la stația GPL din Crevedia ar fi fost declanșată de o scânteie produsă cu o rangă, de un angajat care încercă să deblocheze o vană, susțin procurorii în rechizitoriu. Totul pe fondul scurgerii de gaze din cisternă și a căldurii excesive.

Patronii stației GPL au fost trimiși în judecată pentru moartea a 5 persoane și rănirea altor 54. Rechizitoriul conţine şi stenograme ale discuţiilor dintre angajaţîi staţiei GPL. Atentie! Urmează Informații şI imagini cu impact emoțional.

Într-o interceptare telefonică, după explozia din 26 august anul trecut, un șofer de la stația GPL din Crevedia îi explica unui interlocutor cum credea el că s-a produs incendiul.

Stenograme din Dosarul Crevedia

SURSA: Rechizitoriu PG

„Domn: Da’ pân’ la urmă ai aflat ce dracu a fost, pân’ la urmă de ce-a sărit?

Dizanov Mihai: Ee, cum să nu mă, făcea transfer dintr-una într-alta. Înțelegi? Ei au neglijat, învățați de atâta timp, i-a durut în (…), aa, o pierdere, o garnitură, o aia (…) S-a plesnit furtunu’ ăla, mai mare (…) Și-a dat cu te miri ce, a dat în aia, pă lângă, ăla pă lângă cisternă, ușor așa, și-a atins vana aia, a dat cu ceva în vană s-o închidă.

Domn: Și-a făcut flamă?

Dizanov Mihai: Și acolo s-a făcut, acolo s-a făcut scânteie și…

Ipotezele angajaţilor au fost confirmate de expertiza stabilită în dosar: cauza exploziilor a fost o scânteie după ce un şofer a vrut să închidă un robinet cu ranga.

Cauza exploziilor

Sursa: rechizitoriu PG

Sursa de aprindere – scântei mecanice rezultate la folosirea de către șoferul Pășcociu Luigi Valentin a unui dizanov metalic pentru deblocarea/închiderea robinetului de gaz)

Într-o altă convorbire, un alt angajat al staţiei GPL din Crevedia spune că îşi va ţine gura, că nu îşi toarnă patronii dacă îl despăgubesc şi că va da vina pe angajaţii decedaţi.

Stenograme din Dosarul Crevedia

SURSA: Rechizitoriu PG

Postu Adi: Știi de ce despăgubește? Că altfel ăă îi torn. De-aia le e frică, că îi torn. Că transvazarea. Ca să nu scoată de vină, pă el, pă ei, cu casa. Ca e de vină temperatura, roata, știi? Șoferu’ (…) Dacă moare Vali, Doamne ferește, să moară Valentin, ăla e de vină.

Înainte de arestare, patronii staţiei GPL au căutat pe net „ţări fără extrădare şi boli mintale cu care nu se face puşcărie”

Pe 26 august anul trecut, un incendiu s-a produs la staţia GPL de la Crevedia. Au fost mai multe explozii în urma cărora 5 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 54 au fost rănite, printre care şi salvatorii veniţi la faţa locului. Opt case din preajmă au fost distruse total, iar alte 80 au fost avariate parţial.

The post Cauza exploziei de la Crevedia – o scânteie produsă cu ranga. Stenograme: ”A dat cu ceva în vană s-o închidă” / ”De-aia le e frică, că îi torn” appeared first on tvrinfo.ro.

  

Exit mobile version