Semnele și mesajele scriitorilor de pereți urmăresc să comunice, să se conecteze cu alții, chiar și numai pentru simplul fapt că omenirea a avut întotdeauna impulsul de a lăsa o urmă, o amintire, pe orice suprafață disponibilă.
Deja am încadrat maniera proprietarilor de a-și marca garajele într-o subcategorie a artei stradale. Cu mențiunea că imaginile fotografiate, din anexă, sunt din centrul Capitalei, de la Foișor până în Piața Romană, încercăm să descifrăm codurile vizuale și semantice. Chiar și starea sau profilul autorului.
Pe o stradă desprinsă cumva din nuvelele fantastice ale lui Mircea Eliade, pe o poartă ruginită, între două autocolante care indică parcarea interzisă, tronează un mesaj, scris pe două rânduri, cu majuscule: „ROG NU BLOCAȚI POARTA”. De remarcat că POARTA este scris pe un singur rând, pentru a sublinia importanța ei în acest hazard al interdicțiilor, locul unde o mașină străină este limpede că nu are ce căuta.
Pe o altă stradă, pe o poartă improvizată din lemn și tablă, mesajul este scris chinuit, nu doar imperfect, ci și incomplet. Ceva lipsește din aceste litere, scrise cu majuscule chinuite: „NUPAR/ CAtI”. Inițial, crezi că e ceva despre o femeie, Cati, apoi realizezi că e vorba despre parcare. Te gândești, apoi, că autorul mesajului a fost un repetent, o persoană cu vocația de a nu face lucrurile cum trebuie, problemele de gramatică rezonând de minune cu aspectul neîngrijit al porții.
La câteva străzi distanță, undeva prin spatele Teatrului Național, un alt mesaj, scris pe trei rânduri, cu majuscule, desigur, cu unul dintre cuvinte despărțit, corect, printr-o liniuță, îți argumentează de ce nu ai voie să-ți parchezi mașina: „NU PARCAȚI AICI/ POARTA SE DES-/CHIDE ÎN EXTERIOR”. Literele sunt frumos caligrafiate, scrise cu grijă, de parcă autorul ar fi fost pedepsit de doamna învățătoare să scrie de o sută de ori același lucru.
Următorul mesaj este aproape imbatabil, dacă ar fi să facem un clasament al bunului simț. Îi lipsește o nimica toată pentru a ilustra politețea: măsura. Autorul l-a scris de două ori, mare și insistent, pe ambele laturi ale porții: „VA RUGAM NU BLOCAȚI POARTA!” Evident, semnul exclamării este impozant, autorul scrierii țipă efectiv la șoferii care ar îndrăzni să staționeze în fața imobilului.
„NU PARCAȚI!” este îndemnul ferm, scris între două geamuri cu grilaj, un perete cu tencuiala căzută. Efortul de scrie în acel loc este cuantificabil, proprietarul a utilizat cel mai probabil o scară ca să fie sigur că mesajul este văzut. Cu cât expunerea este mai mare, cu atât șansa de a fi ascultat crește semnificativ.
Următoare scriere este o capodoperă a subtilității: „GARAJ/ NU PARCA/ SINGE”. Autorul amenință, condiționează actul parcării cu violența. Ne imaginăm deja un bărbat impozant, dezbrăcat până la brâu, cu o bere la pet într-o mână, cu un cuțit în cealaltă, știți, genul de bucureștean care-și face dreptate singur, capabil de crimă pentru dreptul său.
În același registru al violenței, însă mai blând totuși decât ultimul descris: „NU PARCA/ GARAJ/ ASFALTUL ARE CUIE. Trimiterea acestea la posibilitatea dezumflării cauciucurilor este un îndemn foarte serios de luat în seamă, mulți dintre bucureșteni au constatat pe mașina personală că poți rămâne în pană dacă parchezi în mod neinspirat. Cred că un astfel de avertisment nu lasă loc confuziei.
„NU PARCA” de pe trunchiul copacului nu e doar lizibil, ci și original. Distincția dintre om și copac e deja asumată, un soi de balamuc al identității și proprietății deopotrivă.
Pe fațadă unul bloc interbelic, cu tencuiala căzută, dedesubtul unui geam cu grilaj din fier forjat, întâlnim o tautologie. Dacă ești în fața porții, ești și pe trotuar: „ VĂ RUGĂM NU PARCAȚI PE TROTUAR SAU ÎN FAȚA PORȚII”. Altfel, mesajul este articulat, scris chiar cu diacritice, pesemne din dorința de a fi perceput corect.
Sub niciunul dintre mesaje nu e trecut un nume, se poate specula că artistul s-ar asunde în spatele porților sau a zidurilor. Rămâne cert faptul că operele sunt realizate de un artist, mereu, necunoscut. Asta ne amintește de Banksy.
Estetica acestor inscripții cu vopsea, uneori minimalistă, destul de diversificată din punct de vedere artistic, putem să o încadrăm în două curente, expresionism și graffiti.
În loc de concluzii
În Bucureștiul vechi și nou, cu imobile cu bulină roșie sau centre rezidențiale moderne, mesajele care vizează parcarea sunt aceleași, tonul este impetuos și autoritar.
Caligrafiile urbane descrise pot fi considerate o declarație a străzii, printre zidurile de beton și porți anonime, într-o capitală suprapopulată, sufocată de mașini.
Datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din 2022, spun că, în București, sunt înmatriculate peste 1,5 milioane de mașini, cu 230.000 în plus față de acum 5 ani. Aceleași date ne precizează că parcările publice au 32.000 de locuri, decalaj uriaș pe care-l resimt locuitorii, cu accese de nervi și plămâni încărcați de noxe și mizerie. Nu mai detaliem problemele de mediu, care rămân nerezolvate de decenii întregi și ne plasează în topul celor mai poluate capitale europene.
Orașul este aproape blocat din cauza abundenței de mașini. Apar tabere, sunt promovate dezbateri și soluții pe această temă. Apar diferențele de opinie, țipetele, bătăile: pietoni și șoferi se află într-un conflict perpetuu, ireconciliabil. E o realitate, confirmată de studii și statistici, care necesită acțiuni civice, menite să impulsioneze administrația locală să ia măsuri coerente, cu bătaie pe termen lung, strategii de protejare a orașului, agresat de această situație.
Apar însă și festivalurile stradale, spre bucuria pietonilor și disperarea șoferilor, ca Street Delivery, Femei pe Mătăsari sau programul municipal Străzi deschise.
Condiția pentru ca o subcultură să existe, într-un oraș agitat ca Bucureștiul, este dată de numărul de adepți. Rebelii creativi fac parte din scena urbană, prin liniile deformate și umbrele mâzgălite. Genul acesta de marcaje însă vor dispărea curând, le vor șterge reglementările, nu oamenii, dar imaginile de acum vor rămâne, transformate în metafore, mărturia unui oraș imprevizibil. Din fericire sau nu, vom afla curând ce fel de prezent construim. Deocamdată, Bucureștiul contemporan pendulează între vechi și nou, splendoare și mizerie, iar străzile recompun un cadru eclectic, de o diversitate culturală stranie.
