Cabinetul de război din Israel, o nouă reuniune. Președintele Herzog: Luăm în considerare toate opţiunile. Armata israeliană a ridicat toate restricțiile, după atacul iranian

Share

Duminică seară, după ore întregi de discuții, cabinetul de război din Israel a stabilit doar că armata va pregăti o ripostă după atacul iranian. Nu însă și când va avea loc riposta ori ce forma va avea. Potrivit presei israeliene, sunt luate în calcul operațiuni militare bine țintite și chiar atacuri informatice masive.

Luni la prânz, cabinetul de război se reunește din nou. Aliații Israelului cer reținere maximă.

Isaac Herzog, preşedintele Israelului: Discutăm cu partenerii noştri, luăm în considerare toate opţiunile, şi sunt sigur că vom lua toate măsurile necesare pentru a ne proteja şi apăra poporul. Noi nu vrem război. Şi am să mă opresc aici.

CITEȘTE și Franța și Marea Britanie au îndemnat Israelul să nu riposteze, după atacul iranian cu drone și rachete. ”Suntem cu toții îngrijorați de o posibilă escaladare”

Iranul repetă că, din punctul său vedere, operațiunea e încheiată. Însă amenință că, dacă Israelul ripostează, va ataca din nou. Mult mai puternic.

Hossein Salami, comandantul Gărzilor Revoluţionare Islamice: Dacă regimul sionist ne atacă interesele, proprietăţile, personalităţile, cetăţenii, le vom da riposta de pe teritoriul Republicii Islamice Iran.

În Israel, viața pare să revină la normal. Armata a ridicat, pe neașteptate, toate restricțiile. S-au redeschis școlile, cele care nu sunt în vacanță, grădinițele și creșele și au fost reluate evenimentele sportive și culturale. Cu toate acestea, mai multe companii aeriene occidentale au anunțat că suspendă zborurile spre și dinspre Israel până marți seara.

CITEȘTE și Israelul a anunțat că școlile se redeschid în cea mai mare parte a ţării. Aeroporturile din Iran şi-au reluat activităţile

The post Cabinetul de război din Israel, o nouă reuniune. Președintele Herzog: Luăm în considerare toate opţiunile. Armata israeliană a ridicat toate restricțiile, după atacul iranian appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri