Basarabenii se adresează la CEDO de 6,5 ori mai des decât media europeană

Share

Doar în 2023, Republica Moldova a fost obligată să plătească peste 350 000 de euro despăgubiri pentru nerespectarea drepturilor omului.

În anul precedent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a recepționat 653 de cereri îndreptate împotriva Republicii Moldova, relatează tvrmoldova.md.

Raportat la populația țării, numărul adresărilor este foarte mare, Moldova clasându-se pe locul 5 din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei. Moldovenii se adresează la CEDO de 6,5 ori mai frecvent decât media europeană, iar Moldova se află și în topul țărilor cu cele mai multe violări ale drepturilor omului, devansând la acest capitol țări mult mai mari precum Germania, Marea Britanie sau Olanda.

Acestea sunt câteva din constatările Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), care a publicat o notă analitică privind activitatea CEDO.

„La sfârșitul anului trecut, la CEDO, existau 1 149 de cereri îndreptate împotriva Republicii Moldova, care așteptau să fie examinate. Dintre acestea, 97% au șanse mari de succes, iar această cifră este mai mare decât numărul total de condamnări ale Moldovei din ultimii 26 de ani”, a declarat Daniel GOINIC, Directorul Programului Drepturile Omului din cadrul CRJM, unul din autorii cercetării.

De la ratificarea CEDO, în 1997, până la 31 decembrie 2023, CtEDO a pronunțat 599 de hotărâri în cauzele moldovenești. În 516 (86%) dintre acestea a fost constatată cel puțin o violare a drepturilor omului. 

În această perioadă, Republica Moldova a fost obligată de CEDO să plătească despăgubiri în valoare de 22 813 920 euro, dintre care 365 722 euro în anul 2023.

În cele 24 de hotărâri de condamnare a Republicii Moldova în 2023, CEDO a constatat 32 de violări ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. Dintre acestea, cele mai multe violări se referă la dreptul la un proces echitabil și dreptul la libertate și siguranță.

CEDO a înregistrat, în 2023, un număr total de 34 650 de cereri, cu 24% mai puțin decât în 2022, reprezentând cel mai mic număr de cereri din ultimii 10 ani. Potrivit Curții, acest lucru poate fi explicat, în principal, prin scăderea numărului de cereri provenit din Rusia, Turcia, Serbia și Grecia. Cu toate acestea, numărul cererilor depuse în 2023 la CEDO  împotriva Moldovei a fost în creștere față de 2022.

Cele mai multe cereri depuse în 2023 au fost îndreptate împotriva Turciei (24%), României (8%) și Ucrainei (7%).

De cealaltă parte, CEDO nu a pronunțat nicio hotărâre de condamnare împotriva Suediei, Finlandei și Irlandei, iar Marea Britanie și Germania au doar una și, respectiv, trei hotărâri de condamnare.

The post Basarabenii se adresează la CEDO de 6,5 ori mai des decât media europeană appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri