Aurul a rămas în țară, la a 18-a ediție a Olimpiadei Internaționale pentru Studenți ”Seemous”

Share

A 18-a ediție a Olimpiadei Internaționale pentru Studenți „Seemous” și-a desemnat câștigătorii. Peste 80 de concurenţi de la 27 de Universităţi din 8 ţări au aşteptat plini de emoţii să afle cine va urca pe podium. Este pentru a 3-a oară când Iaşul găzduieşte competiţia.

Proba de concurs a durat 5 ore, iar problemele au avut un nivel ridicat de dificultate.

Marcel Roman, director, Departamentul de Matematică: Problemele au fost mai dificile decât la alte ediții. De altfel, juriul, la finalul alegerii acestor probleme și-a dat seama că într-adevăr au un grad de dificultate mai mare decât de obicei, ceea ce a făcut să scadă puțin scorurile.

Printre câștigători sunt și studenți ieșeni. Ei au fost pregătiți la Centrul de Performanță în Matematică.

Locul I la individual a fost câștigat de un student al Universității Politehnice București. Locul I pe echipe a fost obținut de 6 studenți ai Facultății de Matematică și Informatică de la Universitațea București, care au câștigat trei medalii de aur, două de argint și una de bronz.

Echipa Universității București a fost însoțită de un fost medaliat la această competiție.

Ediția Seemous 2024 a fost organizată de Societatea de Matematică din Sud Estul Europei, Universitatea Tehnică ” Gh. Asachi” Iași și Societatea Română de Matematică. Anul viitor, Olimpiada Internațională de Matematică se va desfășură în Albania.

The post Aurul a rămas în țară, la a 18-a ediție a Olimpiadei Internaționale pentru Studenți ”Seemous” appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri