First News

Armata israeliană acuză reporteri ai Al Jazeera că sunt membri ai Hamas sau Jihadului Islamic. Al Jazeera respinge

 Armata israeliană susţine că şase reporteri palestinieni ai canalului Al Jazeera din Gaza sunt membri ai grupărilor militante Hamas sau Jihadul Islamic, acuzaţie pe care reţeaua media din Qatar a respins-o ca fiind o încercare de a-i reduce la tăcere pe jurnalişti, relatează joi agenţia Reuters.

„Al Jazeera condamnă acuzaţiile israeliene împotriva jurnaliştilor săi din Gaza şi avertizează că (aceasta) este o justificare pentru a-i lua la ţintă”, a denunţat reţeaua într-un comunicat, citat de Agerpres.

Armata israeliană a publicat documente despre care a afirmat că le-a găsit în Gaza şi care ar dovedi că respectivii au o afiliere militară la acele grupuri. Reuters nu a putut verifica imediat autenticitatea documentelor.

Potrivit armatei israeliene, documentele includ liste ale Hamas şi Jihadului Islamic cu detalii despre personal, salarii şi cursuri de pregătire pentru militanţi, agende telefonice şi rapoarte de incidente.

„Aceste documente servesc ca dovadă a integrării teroriştilor Hamas în reţeaua media qatariotă Al Jazeera„, a conchis armata israeliană.

Al Jazeera califică în comunicatul său „aceste acuzaţii inventate ca fiind o încercare flagrantă de a-i reduce la tăcere pe cei câţiva jurnalişti rămaşi în regiune, ascunzând astfel realităţile dure ale războiului de publicul din întreaga lume”.

Programul Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor din Orientul Mijlociu a transmis la rândul său pe platforma X că alegaţiile israeliene sunt echivalentul defăimării jurnaliştilor palestinieni „cu etichete nefondate de ‘ terorişti ‘ „.

Israelul acuză de multă vreme Al Jazeera că este purtător de cuvânt al Hamas şi în ultimul an autorităţile israeliene i-au ordonat să-şi oprească operaţiunile din motive de securitate, i-au percheziţionat birourile şi i-au confiscat echipamente.

Al Jazeera afirmă că acţiunile israeliene împotriva sa sunt banditeşti, draconice şi iresponsabile şi că cele mai noi acuzaţii se înscriu „într-un model mai larg de ostilitate” împotriva sa. Reţeaua insistă că nu are nicio afiliere cu grupuri militante şi a acuzat forţele israeliene că au ucis în mod deliberat câţiva dintre jurnaliştii săi în războiul din Gaza, inclusiv pe Samer Abu Daqqa şi Hamza Al Dahdooh. Israelul spune că nu vizează jurnalişti.

Qatarul a înfiinţat Al Jazeera în 1996, considerând reţeaua o modalitate de a-şi consolida profilul global. Împreună cu Egiptul şi SUA, Doha a mediat negocieri de încetare a focului între Israel şi Hamas, dar discuţiile sunt blocate de luni de zile.

The post Armata israeliană acuză reporteri ai Al Jazeera că sunt membri ai Hamas sau Jihadului Islamic. Al Jazeera respinge appeared first on tvrinfo.ro.

  

Exit mobile version