Ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, despre războiul din Ucraina: România a arătat lumii adevăratul sens al solidarităţii

Share

„România a arătat lumii adevăratul sens al solidarităţii”, americanii sunt „impresionaţi de felul în care poporul şi Guvernul României s-au îndreptat spre frontieră când a început războiul pentru a-i ajuta pe cei în nevoie”, a declarat, joi, la Galați, Ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, referindu-se la războiul din Ucraina.

Ca parteneri strategici şi ca aliaţi în NATO, suntem uniţi în faţa agresiunii neprovocate şi ilegale a Rusiei, pentru a sprijini Ucraina şi a consolida apărarea colectivă în cadrul Alianţei. În tot acest timp, în faţa greutăţilor de neimaginat îndurate de vecinii din Ucraina, România a arătat lumii adevăratul sens al solidarităţii. Mobilizarea şi empatia din partea oamenilor din Galaţi pentru vecinii lor au fost de-a dreptul extraordinare. Am fost impresionaţi de felul în care poporul şi Guvernul României s-au îndreptat spre frontieră când a început războiul, pentru a-i ajuta pe cei în nevoie, oferind ceai şi cozonac, alături de sprijin material. Acţiunile dumneavoastră au făcut o diferenţă în vieţile nenumăratelor familii ucrainene„, a afirmat Kathleen Kavalec.

Ambasadoarea le-a mulţumit public românilor pentru ajutorul oferit ucrainenilor şi i-a asigurat că vor avea întotdeauna un partener în Statele Unite ale Americii.

Volodimir Zelenski a mulțumit României pentru sistemul Patriot. ”Este un lucru care va sprijini poporul și țara noastră”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mulțumit României pentru sistemul Patriot care va ajuta la întărirea apărării aeriene, obiectiv vital în fața atacurilor intense lansate de ruși spre ținte civile.

Vă mulţumim pentru că aţi arătat lumii că în vremuri de criză România rămâne unită, pregătită să ajute pe cei aflaţi în nevoie. Vă asigurăm că veţi avea întotdeauna un partener în Statele Unite. Ne onorează să fim alături de dumneavoastră„, a spus Kathleen Kavalec.

Ambasadoarea Kathleen Kavalec s-a aflat joi la Galaţi, unde a participat la vernisajul expoziţiei fotografice itinerante „Noi, Poporul/ We the People”, realizată de Ambasada SUA la Bucureşti, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al României, cu Agenţia Naţională de Presă Agerpres şi în colaborare cu Universitatea din Craiova, care celebrează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România. Preluare Agerpres

Kathleen Kavalec: Continuăm să lucrăm alături de România în eforturile de modernizare a Apărării

Urmăriți un interviu cu ambasadoarea statelor Unite în România, Kathleen Kavalec, realizat de Ramona Avramescu, jurnalist senior TVR.

The post Ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, despre războiul din Ucraina: România a arătat lumii adevăratul sens al solidarităţii appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri