- Când te-ai întâlnit prima oară cu dansul?
M-am întâlnit de timpuriu cu dansul. Eu m-am născut şi am crescut în lumea artistică. Părinţii mei au fost artişti apoi producători şi impresari. I-am însoţit în turnee peste tot în lume. Îmi petreceam timpul privind curioasă repetiţii şi spectacole. Nu mă plictiseam niciodată. La vârsta de 6 ani am stat timp de o lună şi jumătate în fiecare zi în sala renumitului teatru berlinez Friedrichstadt Palast şi am urmărit repetiţiile ce se desfăşurau pe scenă pentru montarea spectacolului Casanova. Eram fascinată de balerinele superbe, de dansul lor, de ceilalţi artişti, de costumele impresionante, de lumini, de muzică, de bazinul cu apă care apărea în locul scenei ca prin magie, de toată forfota şi efervescenţa pe care o presupune această lume minunată a spectacolului. Nu mă plictiseam, nu oboseam şi nu voiam nimic altceva. La prânz era pauză şi mergeam cu toţii la restaurantul artiştilor din cadrul teatrului apoi reveneam în sală şi priveam cu ochi mari repetiţia în continuare. Colegii părinţilor erau uimiţi că nu mă plictisesc şi deveneau şi mai uimiţi când uneori în momentele de relaxare pe care le petreceam împreună organizam ad-hoc un spectacol solistic în care încercam să reproduc ceea ce vedeam la repetiţii alături de propriile improvizaţii.
Primeam aplauze furtunoase care mă umpleau de bucurie şi titulatura de show-up girl. Prima întâlnire cu dansul în sala de balet a fost pe la vârsta de patru ani când au existat câteva tentative de lecţii particulare cu mama care îşi dorea să mă dezvolt armonios. Le numesc tentative pentru că eram un copil orgolios, voiam să îi arăt mamei că eu ştiu deja şi nu am nevoie de ajutorul ei. Aşadar, la acea epocă lecţiile cu mama nu au durat prea mult. Ulterior părinţii mei au decis că este mai bine să iau lecţii de balet cu altcineva, dar şi acestea au durat la fel de mult ca şi lecţiile cu mama. Nu am fost foarte încântată pentru că mişcările şi exerciţiile nu implicau dans. Ele pregăteau corpul astfel încât să pot pune ulterior baze solide ale tehnicii dansului clasic, fapt pe care nu-l conştientizam atunci. Eu voiam să dansez, să fac spectacol. Pe cât de multă răbdare aveam să privesc repetiţii şi spectacole, pe atât de puţină răbdare aveam să fac acele exerciţii care se repetau de fiecare dată. Nu a fost în planul părinţilor mei ca eu să fac o profesie din balet, dar pentru că aveam înclinaţie pentru dans, calităţi şi eram atât de atrasă de scenă au decis să mă înscrie la Liceul de Coregrafie “Floria Capsali” unde în urma unui examen am fost admisă.
Am înţeles treptat că baletul presupune multă muncă, exerciţiu, răbdare, ambiţie, perseverenţă şi că pe scenă nu se ajunge aşa de uşor doar cu talentul şi dezinvoltura. Am înţeles că în balet/dans faci exerciţii şi eşti student toată viaţa, că permanent înveţi, evoluezi şi te descoperi. De atunci lucrurile au devenit serioase. Încă din timpul liceului am colaborat cu Opera Natională Bucureşti şi cu Opera Comică pentru Copii unde am dansat în diferite spectacole din repertoriul acestora. Ulterior am urmat cursurile Facultăţii de Teatru şi film, secţia coregrafie, din cadrul UNATC unde m-am apropiat de dansul cotemporan şi amlăsat liberă latura mea creativă şi neastâmpărată.
- Eşti implicată în proiecte de viitor?
Da, sunt implicată în special în propriile proiecte. În primul rând vreau să revin pe scenă cu Dora, spectacol coregrafic pe care l-am creat şi care a avut premiera pe 3 mai 2023. Îmi doresc ca acesta să fie urmat de un alt spectacol care pe hârtie este aproape finalizat şi care de-abia aştept să prindă viaţă. În plan mai există şi un spectacol coregrafic la care voi lucra împreună cu mama, iar din toamnă probabil că revenim pe scenă cu Viaţa e un poem ultima premieră a regizorului Toma Enache. Momentan acestea sunt proiectele pentru viitorul apropiat, dar viitorul este incert şi niciodată nu ştii ce surpriză te aşteaptă după colţ. Deci, sunt deschisă şi pregatită să primesc şi alte proiecte minunate în viaţa mea.
- Cum te-ai întâlnit cu regizorul Toma Enache?
Întâlnirea cu regizorul Toma Enache s-a produs în mediul artistic, acolo unde amândoi ne petrecem cea mai mare parte a timpului. Am fost invitată să dansez la Gala IPIFF 17 de către producătoarea de film şi televiziune Ada Vertan şi pe această cale doresc să îi mulţumesc încă o dată. Mai exact întâlnirea mea cu Toma Enache a fost pe scena Teatrului Odeon din Bucureşti în lumina caldă a reflectoarelor el regizând momentele artistice din cadrul Galei. Am descoperit încă din primele momente un om pasionat de artă şi un suflet minunat, extrem de empatic, pregătit oricând să facă tot ceea ce este nevoie ca lucrurile să iasă bine. Din acel moment am rămas în legătură cu regizorul Toma Enache şi iată că în prezent avem o frumoasă colaborare pentru spectacolul lui, Viaţa e un poem, la care am semnat coregrafia şi în care dansez. Toma Enache este un regizor care îţi transmite cu o simplitate adorabilă cum îşi doreşte să iasă lucrurile şi te face să înţelegi ceea ce vrea de la tine lăsându-ţi în acelaşi timp libertatea de a găsi modul în care să ajungi acolo. Are o capacitate extraordinară de a-ţi crea comfortul necesar pentru a te exprima sincer şi natural, iar ca şi coleg de scenă te inspiră şi este extrem de generos. Viaţa e un poem mi-a oferit ocazia de a descoperi multiplele faţete ale lui Toma Enache – scenarist, actor, poet şi regizor artistic. Un artist complex, un vulcan! Sunt onorată şi bucuroasă să împart scena cu versatilul Toma Enache, cu minunata cântăreaţă Jezebel, pianistul Sorin Zlat şi percuţionistul Lucian Maxim în acest spectacol unic şi original care aduce laolaltă poezia, teatrul, muzica şi dansul. Îi sunt recunoscătoare şi îi mulţumesc lui Toma Enache pentru această experienţă preţioasă.
- Cum te-ai defini tu balerina — danzarina care intri în coregrafia unui spectacol cu un rol surprinzător de complex?
Eu ador să fiu pe scenă şi să dansez. Acolo mă simt în largul meu, puternică şi vulnerabilă în acelaşi timp, trăind momentul sublim şi efemer. Îmi plac rolurile complexe, rolurile care reprezintă o provocare şi care îmi crează posibilitatea de a oferi publicului foarte mult din ceea ce eu ştiu şi pot să fac. Complexitatea unui rol mă ajută să mă autodescopăr de fiecare dată nu numai ca artist, dar şi ca om. Mă ajută să evoluez. De fiecare dată când apar pe scenă îmi las sufletul să danseze aşa cum simte el în acel moment, bineînțeles în caracterul dansului şi al personajului. Nu am stat niciodată să studiez zona interpretativă. Consider că acest lucru vine din interior şi din talent. Este emoţia de moment simţită şi transmisă cu sinceritate publicului. Nu vreau să mă autodefinesc, dar îmi doresc şi sper să fiu percepută ca o balerină magnetică care captează publicul şi ajunge la sufletul acestuia, jonglează cu emoţiile lui şi îl conduce cu sinceritate prin povestea spectacolului.