Alegerile locale programate pentru începutul lunii septembrie au fost amânate în şapte municipalităţi din regiunea Kursk din Rusia, care se învecinează cu Ucraina şi este ţinta unei ofensive ucrainene fără precedent din 6 august, au anunţat miercuri autorităţile electorale, conform AFP.
„Comisia Electorală Centrală a susţinut propunerea comisiei electorale din regiunea Kursk de a amâna alegerile (…) în şapte municipalităţi”, se arată într-un comunicat.
Pregătirile pentru alegeri vor fi reluate „de îndată ce va fi posibil să se asigure pe deplin siguranţa alegătorilor”, conform aceleiaşi surse.
Alegerile pentru guvernatorul regiunii Kursk vor fi menţinute, a precizat Comisia Electorală Centrală, amintind că acestea vor fi alegeri anticipate organizate în perioada 28 august – 5 septembrie.
După luni de retragere în faţa avansării trupelor ruse în estul teritoriului său, Ucraina a dus lupta în Rusia, lansând pe 6 august un asalt transfrontalier asupra regiunii Kursk, unde armata ucraineană pretinde că a preluat sub control zeci de localităţi. Preluare: Agerpres
Medvedev: Nu vor exista discuţii de pace cu Kievul după incursiunea ucraineană în regiunea Kursk
The post Alegerile din şapte municipalităţi din regiunea Kursk, amânate pe fondul ofensivei ucrainene appeared first on tvrinfo.ro.