A început Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Tema ediției de anul acesta este „Prietenie”

Share

A început cea de-a 31-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, cu 830 de evenimente în program susţinute de peste 5000 de artişti din 82 de ţări. Peste 30 de spectacole de teatru, muzică, dans şi circ pot fi urmărite online. FITS se va încheia pe 30 iunie.

Ediţia din acest an, care are ca temă „Prietenie”, include un sezon francez, care va celebra 100 de ani ai Institutului Francez în România, şi un sezon polonez, care va oferi o avanpremieră a Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025.

Programul festivalului include şi concerte pe ritmuri de etno-jazz, gospel, fado şi chitară argentiniană, spectacole de dans, inclusiv unul de flamenco, spectacole de circ.

Pentru al treilea an consecutiv, scriitorul Marius Chivu continuă seria dialogurilor FITS Talks, având zilnic invitaţi unii dintre cei mai importanţi artişti români.

FITS, iniţiativă a lui Constantin Chiriac, actor la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu şi preşedinte al Festivalului, este unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din lume.

Predecesorul FITS a fost Festivalul Naţional Studenţesc de Teatru, organizat la Sibiu începând cu 1993. În urma interesului remarcabil pe care l-a trezit şi peste hotare, acesta a devenit, un an mai târziu, Festivalul Internaţional de Teatru Tânăr Profesionist. Succesul de care s-a bucurat evenimentul a făcut ca, din 1997, să devină Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, titulatură sub care activează şi în prezent.

Principalii organizatori ai FITS sunt Teatrul Naţional „Radu Stanca”, primăria Municipiului Sibiu şi Consiliul Local al Municipiului Sibiu, cu sprijinul Ministerului Culturii.

The post A început Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Tema ediției de anul acesta este „Prietenie” appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri