Care-i treaba cu scrisul? Scriitorii Marian Truta, Danut Ungureanu si invitatii lor, la o șuetă

Share

„Care-i treaba cu scrisul?’ Scriitorii Marian Truță și Dănuț Ungureanu vă invită pe 22 aprilie, într-o sâmbătă, la o șuetă între pasionați de-ai scrisului și cititului.
Evenimentul, intitulat „Care-i treaba cu scrisul?”, se va defășura, începând cu ora 13.30, în atmosfera boemă de sub acoperișul impermeabil al terasei „La Teu”, din preajma Oborului.
Cei prezenți vor încerca un „schimb de experiență” relaxat, ca de la autor la autor, dezvăluindu-și patimile, tabieturile și… pățaniile.
Se va discuta despre proză, poezie, textul de cântec, edituri și antologii. Sunt invitați să ia cuvântul Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Ovidiu Mihăilescu, Marian Coman, Michael Haulică.

Marian Truță este, cum spune prefața unui roman al său „un povestitor pur-sânge, din aceia care știu și dovedesc că orice întâmplare, dacă e relatată cu dedicație și respect pentru cititor, poate deveni o poveste fascinantă”. „Producția” sa include romane și proze scurte, pentru care a fost nu o dată premiat.

Textul literar e menit în mod esențial să transmită emoție. Scriind, eu încerc să-mi transpun personalitatea umană în cea literară. Cu sinceritate, pentru că altfel emoțiile ar fi false, fără viață”, mărturisește Truță.

Dănuț Ungureanu este un scriitor membru al Uniunii Scriitorilor din România, scenarist, dramaturg, trainer pentru creative writting. Trăsăturile specifice ale textelor sale sunt satira, realismul magic, thrillerul, fantasticul. A publicat mai multe romane și volume de proză scurtă, a fost distins cu numeroase premii.

Când simţi nevoia să spui ceva, nu poţi să te întrebi mereu dacă «se cere». Ce fel de autor/om vrei să fii, de fapt? Tu însuți din când în când, sau «ce se cere» – în permanență?” se întreabă Ungureanu.

Ultimile Stiri

Alte Stiri