Ucraineanca Elina Svitolina a plâns la finalul partidei de luni, de la Wimbledon, din cauza atacului rușilor asupra spitalului de copii din Kiev

Share

Tenismena din Ucraina Elina Svitolina (locul 21 WTA) a izbuncnit în plâns, luni, la Wimbledon, după partida din optimi cu chinezoaica Xinyu Wang (locul 42 WTA), scor 6-2, 6-1, la interviul de pe teren, spunând că e o zi foarte grea pentru poporul ucrainean, referindu-se la zecile de victime din atacurile rusești de peste zi.

Sportiva ucraineancă a purtat tot jocul o fundiță neagră în piept, o excepție rară de la regulile vestimentare stricte ale turneului, care celebrează la propriu și fără concesii „sportul alb”.

Momentul emoționat al Elinei Svitolina:

Este o zi foarte dificilă pentru poporul ucrainean. Nu a fost ușor să mă concentrez asupra meciului. Încă de dimineață, a fost foarte dificil să citesc știrile. Numai să intru pe teren a fost extrem de greu. Voiam să fiu în camera mea, cu emoțiile mele, cu tot. Sunt fericită că am putut juca astăzi și să câștig, a declarat plângând Svitolina.

Între fraze, Elina Svitolina a făcut pauze pentru a-și șterge lacrimile, în timp ce publicul apaluda, cu empatie.

Elina Svitolina: A fost una din acele zile triste când nu vrei să faci nimic. Astăzi a fost și mai dificil, pentru că racheta a aterizat pe spital, pe spitalul de copii. Doar te uiți la imagini și la tot ce s-a întâmplat acolo. Atâția copii și-au pierdut viața. Da, astăzi este o zi extrem de grea.

În cursul dimineţii de luni, ruşii au lansat un atac masiv asupra capitalei ucrainene, dar şi în alte oraşe mari. A fost lovit şi distrus parţial cel mai mare spital de copii din Kiev. Atacurile s-au soldat cu zeci de morți și răniți.

Născută la Odesa, Elina Svitolina menține o legătură strânsă cu membrii de familie care se află în Ucraina și, de la începutul războiului, s-a exprimat deseori împotriva agresiunii rusești. Alături de conaționalele ei, a decis să nu dea mâna la finalurile de meci cu sportivele din Rusia și Belarus, țările agresoare.

În 2022, oficialii Wimbledon i-au permis polonezei Iga Swiantek să poarte la șapcă o fundiță în culorile drapelului Ucrainei.

Svitolina a acces luni în sferturile de finală ale competiției de simplu de la Wimbledon, unde o va întâlni pe kazaka Elena Rybakina (locul 4 WTA), fostă campioană a acestui Grand Slam în 2022.

The post Ucraineanca Elina Svitolina a plâns la finalul partidei de luni, de la Wimbledon, din cauza atacului rușilor asupra spitalului de copii din Kiev appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri