“De peste 200 de zile, viața este o luptă inimaginabilă, iar majoritatea palestinienilor abia reușesc să supraviețuiască. Necesitățile elementare traiului sunt aproape imposibil de procurat, iar de când Israelul a ordonat evacuarea unor zone din Rafah, situația deja de neconceput s-a înrăutățit periculos de mult”, declară pentru The Guardian Eman Mohamed, profesoară de matematică din Gaza.
Eman Mohamed, profesoară de matematică din Gaza, povesteşte cum este viaţa în Deir al-Balah.
“Familia mea se adăpostește acum în Deir al-Balah, în centrul Gaza. Locuiam cu alte două familii, 23 de personae, într-o casă supraaglomerată. Dar apoi au fost strămutate și mai multe rude de-ale noastre din Rafah. Acum suntem 45. Imaginați-vă că trăiți într-o casă cu atâţia oameni, fiecare încercând să tragă de o rație mică, în dorinţa de a obține câteva calorii pentru o zi. Apa este un bun prețios. Folosim apa de mare pentru a ne îmbăia, iar mulți se îmbolnăvesc din cauza apei poluate.
Condițiile de trai aici sunt groaznice pentru zecile de mii de persoane sosite din Rafah în căutare de adăpost și refugiu. Înghesuiala este insuportabilă. Afară, pe străzi, sunt mii de corturi, pline. Unii oameni dorm în aer liber pentru că nu există nimic disponibil pe post de cort sau, chiar dacă au un cort, nu au unde să îl pună din cauza aglomerației. Apele reziduale se revarsă pe străzi și printre corturi, deoarece nu au unde să se ducă. Lipsa de igienă provoacă boli, iar apa este poluată. Țânțarii și insectele se hrănesc cu cei vii, provocând probleme și reacții ale pielii și răspândind și mai multe infecții. Ducem un război invizibil împotriva bolilor, a infecțiilor și a foametei.
Chiar și în aceste condiții, așteptăm să vină şi mai mulşi oameni din Rafah, dacă vor avea cu ce să se evacueze. Multe familii rămân blocate acolo. Costul deplasării este atât de ridicat, deoarece transportul este limitat, iar majoritatea celor bolnavi, înfometați și răniți nu pot călători. Ei stau în casele sau corturile lor și își așteaptă soarta – fără să știe dacă va fi o bombă sau un glonț israelian.”
Lipsa medicamentelor şi a tratamentelor, greu de suportat
“Lipsa medicamentelor și a tratamentelor, foarte greu de suportat. Sora mea însărcinată a trebuit să nască prin cezariană, fără anestezie, și a simțit fiecare incizie.
Fratele meu a contractat hepatită în urma unei infecții. Nu putem decât să intuim cauza, dar este probabil din cauza condițiilor insalubre în care trăim. Chiar și afecțiuni comune, cum ar fi diabetul sau problemele de respirație, pe care le au părinții mei, provoacă dureri inutile și s-ar putea dovedi fatale fără tratament”
Plâng fiecare copil ca și cum ar fi fost familia mea
“Sunt profesoară de matematică pentru fete de la 11 la 16 ani, iar aceasta este cea mai lungă perioadă de timp în care nu am predat. Anterior, dorinţa de viaţă a elevelor mele mă făcea să uit de tragediile pe care le trăim în Gaza. Ele m-au împins să fiu o persoană mai bună. Nouă dintre elevele mele dragi au fost ucise de israelieni. Erau fete talentate și amabile care acum nu-și vor mai putea urma visele. Plâng fiecare copil ca și cum ar fi fost familia mea”
Fiecare zi este nesigură
“Zumzetul nesfârșit al dronelor deasupra capetelor noastre și teama paralizantă de a ieși afară mă preocupă în mod constant, de când unchiul și mătușa mea au fost uciși în timp ce treceau pe lângă o casă care a fost bombardată. Aceste tragedii inimaginabile au devenit realitatea noastră și mi-aș dori să mă pot închide și să fiu în siguranță, dar niciun loc nu este sigur.
Viețile noastre s-au oprit, ne-am pierdut locurile de muncă, iar căutările noastre de dezvoltare au înghețat. Acum îmi petrec zilele alături de familia mea încercând să economisesc apă și să pregătesc puțina mâncare pe care o avem la foc de lemne. Noaptea, ne trezim de zeci de ori la sunetele unor explozii continue, iar odihna este un lux. Apoi, există avertismentele ocazionale pe care le primim de la armata israeliană de a evacua imediat casa. Acest lucru înseamnă că trebuie să plecăm, adesea în mijlocul nopții, fără un loc unde să mergem, schimbând locația de două, uneori de trei ori, doar pentru a ne întoarce dimineața devreme, după ce bombardamentele s-au încheiat. Apoi, totul se repetă a doua zi. Am început să uit cum se doarme confortabil cu ochii închiși.
Nici măcar nu mă mai pot uita în oglindă, pentru că mi-e teamă să-mi văd propriul chip. Faptul că văd semnele războiului psihologic asupra mea este un memento dur că acest lucru este real și cum prețul pe care îl plătești pentru sufletul și sănătatea ta mentală se vede pe corp. Văzându-mi cearcănele, căderea părului în smocuri, pielea pătată de acnee din cauza stresului, mă compar cu alții care au pierdut mult mai mult și mă simt rușinată. Dar noi trăim colectiv această suferință.
Oamenii din Gaza au îndurat cicluri nesfârșite de speranță și disperare, iar inimile noastre sunt împovărate de strămutări și pierderi continue. Lacrimile par a fi un lux pe care nu ni-l putem permite, iar sentimentul de neputință este copleșitor, în timp ce ne luptăm să supraviețuim într-o lume care pare indiferentă la suferința noastră. Cu toate acestea, în mijlocul greutăților, există reziliență. Ne agățăm de speranță, știind că fiecare zi ne aduce cu un pas mai aproape de o încetare a focului, chiar dacă orașele noastre se prăbușesc în jurul nostru”
The post Viaţa în Deir al-Balah. „Apele reziduale se revarsă printre corturi. Lipsa de igienă provoacă boli, apa este poluată. Țânțarii și insectele se hrănesc cu cei vii. Ducem un război invizibil cu bolile, infecțiile și foamea” appeared first on tvrinfo.ro.