Gen.(r) Bălăceanu: S-a vrut ca această campanie de lovire a Israelului să nu fie realizată prin surprindere, să nu producă daune umane

Share

Israelul este în alertă maximă în timp ce cumpănește răspunsul la atacul iranian. Despre semnificația atacului Iranului și implicațiile conflictului a vorbit, la TVR INFO, generalul in rezervă Virgil Bălăceanu.

Sistemul de apărare aerian al Israelului este unul dintre cele mai bine puse la punct.

Generalul in rezervă Virgil Bălăceanu a explicat că lovirea s-a făcut nu numai de pe teritoriul Iranului s-a făcut și de teritoriul altor state prin milițiile pro-iraniene, vorbim de Irak, vorbim de Siria.

Este un răspuns, un răspuns ferm, dar nu este un răspuns care să ducă la escaladarea conflictului, la transformarea unui conflict local într-un conflict generalizat, este de părere generalul.

La acest lucru sunt atenți toți cei implicați, inclusiv Iranul, legat de succesul sistemelor de apărare antiaeriană și antirachetă ale israelienilor, pentru că vorbim despre mai multe sisteme, despre care s-a comentat, au existat și informații. Israelul spune că Iranul a prezentat informațiile pe timpul desfășurării atacului, dar au fost informați alții, cum ar fi și Turcia și Irakul și Iordania, al cărui spațiu aerian a fost survolat loviturile fie ale rachetelor de croazieră, fie balistice sau de dronele iraniene și, în mod sigur, informația a ajuns la israelieni, sistemul a fost activat din timp și sigur, a avut un succes remarcabil, 99 la sută din ținte au fost lovite, doar câteva din cele 120 de rachete au lovit în afara aeroportului militar, în sudul Israelului, unde se presupune că au acționat aeronavele, avioanele de luptă care au lovit Consulatul, a spus generalul în rezervă Virgil Bălăceanu.

Cu privire la motivul izbucnirii conflictului, Virgil Bălăceanu a spus că unii spun că nu s-a lovit Consulatul, teritoriul iranian, ci niște anexe, nu avem aceste date exacte. Israelul spune că nu au lovit teritoriul Iranului, că au lovit niște anexe ale consulatului, pentru scoaterea din luptă a unor lideri și a celui mai important lider care coordona Hezbollahul din punct de vedere al acțiunilor împotriva Israelului. De partea cealaltă, se vorbește de lovirea teritoriului Iranului, Consulatul din Damasc și de aici măsurile de răspuns pe care le-au luat iranienii.

Generalul a subliniat că prin aceste lovituri s-a vrut ca această campanie de lovire a teritoriului Israelului să nu fie realizată prin surprindere, să nu producă daune umane și nu a produs nici măcar daune materiale semnificative.

The post Gen.(r) Bălăceanu: S-a vrut ca această campanie de lovire a Israelului să nu fie realizată prin surprindere, să nu producă daune umane appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri