NASTY-Povestea vieții și carierei lui Ilie Năstase

Share

Transilvania Film anunță un turneu de promovare național pentru documentarul NASTY, la care va lua parte echipa de producție, dar și tenismenul Ilie Năstase. Acesta va fi prezent la câteva proiecții speciale la București, Timișoara, Constanța și Brașov. Turneul echipei, care va începe pe 13 aprilie, include opriri și în Craiova, Cluj-Napoca, Iași, Suceava, Botoșani, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Galați sau Brăila. Publicul va avea ocazia să discute, după film, cu regizorii Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu, sau cu producătorul Cosmin Hodor.

Publicul îl poate întâlni pe tenismen și la Sala Palatului din București, pe 16 aprilie, unde va avea loc premiera de gală a filmului. Printre invitații lui Năstase, la premieră și-au confirmat prezența Ion Țiriac și Nadia Comăneci.

NASTY spune povestea vieții și carierei lui Ilie Năstase. Trailerul oficial al filmului a fost lansat în această săptămână – https://youtu.be/gYBwhMQ7Q_I

Ilie Năstase a dominat scena tenisului românesc și mondial în anii ’70. Pe lângă talentul pur, el s-a impus printr-un stil de joc electrizant, iar personalitatea sa excentrică și temperamentul vulcanic, adesea controversat, i-au adus o faimă aparte. Showman prin excelență, Mr. Nice’n’Nasty a revoluționat sportul alb cu aplombul unui veritabil rockstar. Îmbinând imagini de arhivă extraordinare și interviuri cu unii dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume, precum Rafael Nadal, Björn Borg, Jimmy Connors, Nadia Comăneci sau Boris Becker, documentarul NASTY spune povestea unui personaj unic. Documentarul va fi distribuit în cinematografele din toată țara începând cu 16 aprilie. 

Biletele au fost puse în vânzare online – https://eventbook.ro/film/bilete-nasty-premiera-de-gala 

Nasty – Bilete la proiecții speciale

NASTY este produs de Libra Films și HDR Evolution în co-producție cu HBO și Televiziunea Română. Prezentat de Fundația Ion Țiriac, Banca Transilvania, Dedeman, Superbet, cu sprijinul Mastercard. Filmul este realizat cu sprijinul Guvernului României, LIDL, Vodafone, Henkel România, CEC Bank, Regina Maria, HelpNet, Initative Media. Distribuit de Transilvania Film

Parteneri media: KISS FM, MediaTRUST

Ultimile Stiri

Alte Stiri