Simona Halep a primit invitație la turneul de la Miami. Patrick Mouratoglou, criticat vehement pe rețelele de socializare

Share

Noi reacții după decizia de reducere a suspendării Simonei Halep. Sportiva însăși a revenit pe Instagram cu lămuriri, și tot pe rețelele de socializare au scris Patrick Mouratoglou, acuzat de mulți că ar sta la originea scandalului, dar și fostul antrenor Darren Cahill. Simona privește acum spre viitor. Succesele ei de mare campioană o vor ajuta să se reintegreze relativ ușor în circuitul WTA, spun specialiștii. Se întoarce în țară în această noapte și va decide dacă participă la turneul de la Miami, care începe peste 10 zile. A primit deja invitația de a intra pe tabloul principal în competiție.

După emoția provocată de hotărârea Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care i-a redus suspendarea de la 4 ani la 9 luni, Simona Halep a revenit cu clarificări într-o postare pe Instagram.

Citește și: Simona Halep: Sunt nerăbdătoare să întorc această pagină și să revin în turnee cu o vigoare reînnoită

Decizia unanimă a judecătorilor a fost că testul pozitiv cu substanță dopantă nu a fost decât o contaminare, iar ITIA trebuie să-i plătească sportivei 20 000 de franci elvețieni. Nu s-a îndoit niciodată că i se va face dreptate, scrie Simona Halep. Iar tatăl ei e de aceeași părere.

Reporter: Când o vedem pe teren?

Stere Halep: Pe cât posibil, să vedem cât e de pregătită. Fericirea e imensă, nu se poate exprima în cuvinte. Sunt problemele vieți pe care trebuie să le înfrunți.

Patrick Mouratoglou, criticat vehement

Adevărul a învins, a comentat scurt Patrick Mouratoglou, după mesajul postat de Simona Halep. Fostul antrenor francez al campioanei a fost criticat vehement pe rețelele de socializare și în presa sportivă americană.

Mai și comentezi!, Trebuie să plătești pentru ce i-ai făcut – au comentat internauții la mesajul lui Mouratoglou de la postarea Simonei.

Mouratoglou a redistribuit pe platforma X și mesajul lui Ahmad Nassar, directorul executiv al Asociației Jucătorilor Profesioniști de Tenis, care crede că ”nu a câștigat nimeni” în urma acestei decizii și că Simona nu va primi înapoi timpul pierdut, nici premiile pe care le-ar fi putut câștiga în acest timp. Asta trebuie să se schimbe și vom lucra la această schimbare, asigură Nassar.

Lots of thoughts on this: https://t.co/UVjmdMKUWe

First and foremost, we are glad Simona finally cleared her name. But’s refrain from calling it a “win.” Nobody really won here.

She doesn’t get the last 1.5 years back. She doesn’t get rankings points and prize money back. And,…

— Ahmad Nassar (@ahmad4athletes) March 5, 2024

Simona poate participa la turnee cu ajutorul wild card-urilor

Într-adevăr, dacă nu era o mare campioană, reintrarea Simonei Halep în circuitul WTA ar fi fost dificilă. Daniel Chican, jurnalist sportiv: În regulamentul jucătoarelor de tenis profesionist este prevăzut că un fost lider mondial, o fostă mare câştigătoare de Mare Șlem, este prioritară în a primi invitaţii, aşa-numitele wild carduri. Dar, dacă WTA îi redă punctele pe care Simona nu şi le-a putut apăra începând cu 6 iulie 2023 până la 5 martie 2024, ceea ce înseamnă în jur de 1.000 de puncte WTA, Simona ar fi clasată în jurul poziţiei 70 în lume şi n-ar mai avea nevoie de aceste wild carduri la turneele mari.

Citește și: WTA a confirmat că Simona Halep poate reveni imediat în circuit. Primul turneu ar fi Miami Open, care începe pe 19 martie

Pentru Gheorghe Hagi, însă, decizia TAS e o adevărată victorie: O victorie mare, a ei în primul rând, pentru ea şi oamenii din stafful ei, care au muncit şi au ajutat-o să convingă pe cei de la TAS de corectitudinea ei, de cine e Simona. Bravo ei, felicitările mele. Să vină să înceapă treaba, s-o vedem iar pe teren, să ne bucurăm de ea!

Nu în ultimul rând, fostul antrenor al Simonei, Darren Cahill, a felicitat-o pe Instagram pentru integritate și spiritul de luptătoare. Cahill a folosit fotografia Simonei cu trofeul obținut la Roland Garros, primul Grand Slam câștigat de ea, în 2018. Tot Roland Garros e primul turneu de Grand Slam la care o putem vedea jucând din nou, între 28 mai și 11 iunie.

Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep: Ai clasă, Simo. Bravo și bine ai revenit acolo unde ți-e locul!

Fostul antrenor al jucătoarei române de tenis Simona Halep, Darren Cahill, a postat mesaje de încurajare și de susținerea după decizia TAS prin care pedeapsa jucătoarei a fost redusă de la 4 ani la 9 luni.

The post Simona Halep a primit invitație la turneul de la Miami. Patrick Mouratoglou, criticat vehement pe rețelele de socializare appeared first on tvrinfo.ro.

  

Ultimile Stiri

Alte Stiri