Poliţia Română şi DIICOT anunţă, marţi, destructurarea celei mai mari grupări implicate în deturnarea de precursori şi producţia de metamfetamină din Europa. Gruparea, monitorizată încă din mai 2022, era formată din cetăţeni români şi străini şi a vândut aproape 169 de milioane de comprimate în străinătate, informează News.ro.
”În perioada mai 2022 – martie, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au destructurat o grupare infracţională, specializată în scoaterea din circuitul civil a precursorilor de droguri de mare risc şi trimiterea acestora pe teritoriul mai multor ţări din U.E., în vederea producerii, în mod ilicit, a metamfetaminei”, a transmis, marţi, IGPR.
Sursa citată a precizat că poliţiştii au documentat activitatea infracţională a persoanelor bănuite, iar, la data de 2 martie 2023, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru 24 de ore a doi bănuiţi, cetăţeni români, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, punerea pe piaţă a substanţelor clasificate, în formă continuată şi complicitate la trafic intern de droguri de mare risc.
”În cauză, s-a reţinut faptul că, în perioada ianuarie 2021 – februarie a.c., cele două persoane bănuite, împreună cu cetăţeni străini (cehi, slovaci, polonezi, lituanieni), ar fi constituit un grup infracţional organizat transfrontalier, care ar fi acţionat pe teritoriul mai multor state din spaţiul Uniunii Europene, respectiv Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Lituania şi România, în scopul comiterii infracţiunii de punerea pe piaţă a substanţelor clasificate. În vederea realizării scopului grupului, a fost perfecţionat un circuit de deturnare de la destinaţia legală, „spălare” şi înglobare, prin fabricare, a doi precursori, efedrină şi pseudoefedrină în medicamente, sub formă de comprimate”, au mai precizat poliţiştii.
Potrivit acestora, membrii grupului ar fi transportat comprimatele din România în Polonia, către societăţi care le-ar fi achiziţionat, fără a deţine autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor.
”Astfel, acţiunile ilicite erau disimulate sub paravanul derulării unor operaţiuni comerciale cu aparenţă de legalitate. La nivelul Cehiei şi Poloniei, una dintre cele mai mari probleme o reprezintă producţia de metamfetamină în laboratoare ilegale, iar precursorii furnizaţi de membrii grupării reprezentau una dintre cele mai importante substanţe în producţia de droguri. Comprimatele ar fi fost preluate pe teritoriul Poloniei, de un membru al grupului infracţional organizat, cetăţean polonez, care ar fi fracţionat transporturile în cantităţi mai mici şi ar fi organizat livrarea acestora către Cehia şi Slovacia pentru distribuţia către persoanele care ar fi folosit comprimatele în producţia de metamfetamină”, a mai transmis Poliţia Română.
Potrivit instituţiei, membrii grupului infracţional ar fi organizat transportul şi livrarea către societăţile achizitoare a 168.788.870 de comprimate, în care ar fi fost înglobaţi, prin fabricare, precursorii efedrină şi pseudoefedrină (aproximativ 6,7 tone clorhidrat de efedrină), din care se puteau produce aproximativ 4,7 tone de metamfetamină.
”Comprimatele fabricate în România ar fi fost folosite de cetăţenii străini, membrii ai grupului infracţional extins, pentru producerea drogului în laboratoare clandestine, descoperite în Cehia şi Polonia. Menţionăm faptul că preţul unui kilogram de metamfetamină este de aproximativ 40.000 de euro la vânzarea en gros, iar pentru un gram de metamfetamină, preţul de vânzare este cuprins între 70 şi 100 de euro”, au mai precizat poliţiştii.