O descoperire recentă făcută de cercetătorii italieni dă noi direcții în tratamentul cancerului: un polimer sub formă de meșă microscopică (numit microMESH) „prinde” tumora ca o plasă un banc de pești și permite medicilor să-i „livreze” diverse remedii.

Structura sa constă în două compartimente separate, în care pot fi încărcate diferite medicamente ce sunt eliberate în masa tumorală într-o manieră independentă, precisă și prelungită. MicroMESH poate „ataca” glioblastomul ombinând diferite terapii: chimioterapie, nanomedicină și imunoterapie”, notează publicația EurekAlert.

Cercetătorii de la Institutul Italian de Tehnologie, în colaborare cu Stanford Medicine și Spitalul San Raffaele, au demonstrat, prin studii preclinice, eficiența unui nou implant biomedical pentru tratamentul glioblastomului multiform.

O plasă polimerică de dimensiuni microscopice care se înfășoară în jurul tumorilor cerebrale, la fel ca o plasă de pescuit în jurul unui banc de pești: acesta este microMESH, un nou dispozitiv de nanomedicină capabil să se adapteze în jurul suprafeței maselor tumorale și să administreze eficient medicamente.

Noul implant biomedical a fost validat în cadrul unor studii preclinice care îi demonstrează eficacitatea în tratamentul glioblastomului multiform.

Deși sunt destul de rare, tumorile cerebrale sunt printre cele mai agresive și mai greu de vindecat.

În special, glioblastomul multiform este tumora cu cel mai grav prognostic: supraviețuirea medie este de puțin peste 12 luni și doar 5% dintre pacienți supraviețuiesc peste 5 ani.

Glioblastomul multiform afectează de obicei bărbați și femei cu vârste cuprinse între 45 și 75 de ani. În plus, spre deosebire de alte tumori maligne, în ultimii 30 de ani nu au existat îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește diagnosticul și terapia acestei tumori maligne.

De fapt, atât incidența cazurilor noi, cât și numărul de decese au rămas practic neschimbate.

Singura strategie terapeutică utilizată în prezent se bazează pe intervenția chirurgicală, care constă în îndepărtarea unei părți din masa tumorală și reducerea presiunii intracraniene, urmată de radioterapie și/sau chimioterapie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here