Consiliul Local Sector 1 nu a aprobat regulamentul pentru parcările de reședință propus de primarul Clotilde Armand.

Proiectul, care prevedea în principal digitalizarea atribuirii parcărilor de reședință, a căzut deoarece grupul PNL nu a votat pentru, invocând mai multe carențe, printre care stabilirea unui termen prea scurt pentru depunerea documentelor și faptul că părerile cetățenilor, expuse în dezbaterea publică, nu au fost incluse în regulament.

Primarul Clotilde Armand a declarat că aleșii PNL au avut două luni pentru a-și expune punctul de vedere și a declarat că este vorba despre ”bătaie de joc la adresa cetățenilor care doresc digitalizarea”.

Proiectul a fost respins cu 10 voturi pentru, 15 abțineri și 1 vot împotrivă.

Din punctul meu de vedere și al colegilor specialiști pe acest domeniu avem de făcut câteva precizări. În primul rând, doresc să întreb dacă este cineva prezent de la serviciul care a întocmit acest raport, apropo nu apare nicăieri serviciul de la ADP care a întocmit acest regulament. Nicio semnătură nu se regăsește nicăieri. De asemenea, avem o semnătură nu a directorului juridic de la ADP, ci a unui consilier juridic. Înainte exista tot timpul o semnătură a directorului juridic. De ce acum nu o avem? Dacă cele 400 de petiții ale cetățenilor din Sectorul 1 au fost luate în anumită măsură în considerare și introduse în regualment? Dacă cele peste 100 de recomandări ale persoanelor juridice au fost luate în considerare și introduse în regulament? Vă spun eu că nu, fiindcă nicăieri nu regăsim o procedură pentru persoanele juridice, dacă au sau nu dreptul de a participa la procedura de repartizare a locurilor de parcare. De asemenea, întâlnim niște termene de-a dreptul aberante, în 15 zile, tu cetățean al Sectorului 1, dacă ți-ai înstrăinat automobilul, ești obligat, că altfel îți pierzi locul de parcare, să vii cu toate actele RCA, ITP și să le depui la ADP, să dovedești că ai un nou autoturism. În 15 zile poate nici nu te-ai lămurit exact sau nu ai găsit ce doreai, iar dacă mergi la autoritățile care trebuie să-ți emită aceste acte, treci mult peste termen. De asemenea, nu se regăsește în regulament data până la care eu, cetățean al Sectorului 1, dacă vreau să prelungesc locul de parcare, pot să o fac. Până acum era 31 martie, știam cu toții. Nicăieri nu sunt precizate documentele necesare. Nu este precizată nicăieri prioritatea sau procedura de atribuire pentru persoanele cu dizabilități. Noi clar suntem pentru digitalizare, nu doar a parcărilor și a ADP, ci a întregii Primării, dar să o facem profesionist și fără a aduce blocaje”, a declarat Ramona Porumb, consilier local Sector 1 și viceprimar din partea PNL.

Consilierii USR au declarat că proiectul este cât se poate de bine realizat, nu văd nicio problemă pentru care să nu fie votat. ”Dacă nu îl votăm și aceste locuri nu se vor atribui prin aplicație, știm cu toții că se va crea un haos la ADP și instituția nu va face față, va fi haos, vor veni 10.000 de oameni în curtea ADP să plătească locul de parcare”, a declarat un consilier USR.

Primarul Clotilde Armand a declarat că aleșii locali PNL puteau depune amendamente cât regulamentul a fost în dezbatere publică, dar nu au făcut asta.

Acest proiect a fost imens dezbătut, doamna consilier avea mii de ocazii să-și spună punctul de vedere, au fost foarte multe ședințe. Aici este vorba despre digitalizare și transparență. Orice pretext poate fi bun pentru a opri digitalizarea și transparența. Eu astăzi vreau să faceți o alegere clară și să vedem dacă într-adevăr vă doriți acest lucru (…) Colegii din ADP nu iși doresc nici transparentizare și nici digitalizarea. Să fie foarte clar. Aici este vorba despre Consiliul Local nu despre ce își doresc niște angajați care de 20 de ani fac același lucru și știm foarte bine că vin cetățenii acolo cu banii cash și așa își primesc locul de parcare (…) Consilierii care sunt pentru digitalizare dar nu pentru vot, vorbesc dar nu prea fac nimic. Amendamente la proiect nu au fost înregistrate. Ați avut timp două luni, doamna Porumb, să depuneți amendamente. Unde sunt amendamentele d-voastră? Dacă vă doriți transparență, așa cum declarați frumos, de ce nu ați depus niciun amendament și așteptați cu 1 minut înainte de vot să vă spuneți părerea frumoasă. Pierdem două luni din cauza d-voastră. () Noi am ținut cont de fiecare părere, de fiecare cetățean care s-a exprimat. Și acum vă treziți după două luni, după ce lumea s-a gândit și a scris, că nu vă place. Vă bateți joc de toată lumea, să știți, asta faceți. Este o bătaie de joc la adresa cetățenilor care doresc transparentizarea și digitalizarea și dispariția corupției”, a declarat Clotilde Armand, primarul Sectorului 1.

Clotilde Armand vorbește despre fripturiști de ocazie

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, susţine că în şedinţa de joi a Consiliului Local grupul PNL „şi-a bătut joc” de proiecte care ar fi făcut comunitatea mai prosperă.

Astăzi, grupul PNL şi-a bătut joc de fiecare proiect care ar fi făcut comunitatea mai prosperă: regulamentul de digitalizare pentru parcări, reorganizarea de la Poliţia Locală prin care eliminam corupţia endemică de acolo, reorganizarea Administraţiei Domeniului Public şi proiectul burselor pentru elevi. Ştiţi de ce au făcut asta? Am să vă spun. Pentru că ei doresc ca Administraţia Domeniului Public să le revină şi să nu intre în primărie, să fie instituţie de sine stătătoare. Să nu reorganizăm. Să plantăm din nou garduri de milioane de euro şi nu copaci. Le spun doar să lase aceste orgolii la o parte, să lase înţelegerile cu PSD la o parte şi să fie partenerii oneşti ai cetăţenilor care i-au votat„, a scris Clotilde Armand pe Facebook.

În opinia sa, este „regretabil şi total iresponsabil” acest mod de a face politică pentru partid, şi nu pentru comunitate. „Este ruşinos pentru că un asemenea partid are în rândurile lui unii fripturişti de ocazie şi nu nişte lideri adevăraţi. USL trăieşte la sectorul 1„, este de părere Clotilde Armand.

Potrivit acesteia, se pare că unii consilieri locali au rămas cu sindromul ”Chiliman” şi nu pricep că politica se face în folosul comunităţii, nu pentru interese de partid.

Primăria nu este un tort din care unii se hrănesc şi alţii muncesc să-l orneze. De când am intrat în primărie am ales să lupt cu ceea ce deranjează pe fiecare român onest: corupţia. Şi am început cu reorganizarea şi restructurările. Tocmai pentru a elimina vechile obiceiuri birocratice. De când am venit în primărie lucrez alături de o mână de oameni pentru a moderniza Sectorul 1 şi pentru servicii publice de calitate. M-am luptat cu mafia gunoaielor şi cu mafia imobiliară. Am demis funcţionari corupţi şi am sesizat parchetul acolo unde a fost cazul. În 3 luni am făcut asta”, afirmă Clotilde Armand.

În şedinţa Consiliului Local de joi au fost respinse, cu 15 abţineri şi 11 voturi pentru, două proiecte privind reorganizări la Poliţia Locală şi la ADP.

De asemenea, a fost respins proiectul referitor la regulamentul privind digitalizarea atribuirii parcărilor publice de reşedinţă. S-au înregistrat 10 voturi pentru, 15 abţineri şi un vot împotrivă.

Proiectul privind bursele pentru elevi a fost adoptat cu 17 voturi pentru şi opt abţineri, după modificarea sa prin amendamente aduse de PNL şi PSD.

Ce prevede Regulamentul propus de primarul Clotilde Armand:

Solicitările pentru atribuirea locurilor de parcare, precum şi toate documentele justificative, se transmit exclusiv electronic, prin intermediul SIPR – Sistem Informatic pentru Parcări de Reședință pus la dispoziție de ADP Sector 1.

Titularii contractelor de închiriere valabile la data de 31.12.2020 vor beneficia de prioritate la închirierea aceluiaşi loc de parcare dacă depun solicitări în acest sens prin SIPR în perioada 01.02.2021 – 31.03.2021 si respectă toate criteriile de eligibilitate.

În baza contractului încheiat între solicitant şi Administrația Domeniului Public Sector 1, locul de parcare de reşedinţă poate fi folosit de către beneficiar de luni până vineri, în intervalul orar 18:00 – 8:00 și in exclusivitate în zilele de weekend sau sărbătoare legală.

De luni până vineri în intervalul orar 8.00 – 18.00, cu exceptia zilelor de weekend sau de sarbatoare legala, pe locul respectiv poate parca orice persoană care tranzitează zona, în cazul în care locul de parcare este liber;

Parcarea publică de reședință să fie la o distanță de maximum 250 de metri faţă de imobilul unde solicitantul are adresa de domiciliu sau de reşedinţă.

Locurile de parcare din parcările publice de reşedinţă sunt atribuite numai după obţinerea avizelor necesare, amenajarea, semnalizarea verticală şi orizontală şi numerotarea acestora de către Administraţia Domeniului Public al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti.

În cazul persoanelor care nu dispun de mijloacele tehnice necesare accesării SIPR sau care întâmpină dificultăți pe parcursul procesului de transmitere electronică a solicitărilor, transmiterea se efectuează tot prin intermediul SIPR, care poate fi accesat la sediul Administraţiei Domeniului Public al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, cu ajutorul personalului instituţiei.

Toate notificările, informările şi comunicările de orice natură către utilizatorii locurilor de parcare publice de reşedinţă sunt trimise, prin poştă electronică şi/sau prin SMS, pe adresa de email sau numărul de telefon introduse de utilizator în SIPR.

Prin intermediul unei hărţi dinamice de tip GIS din SIPR solicitantul are posibilitatea de a vizualiza, în timp real, locurile de parcare publică de reşedinţă, disponibile în raza Sectorului 1, de a selecta locul liber dorit, de a solicita, electronic, încheierea unui contract de utilizare a respectivului loc.

Pentru a evita eventuale neconcordanţe între harta dinamică din SIPR şi situația din teren, solicitantul are obligaţia de a se documenta la fața locului cu privire la existenţa şi conformitatea locului dorit, înainte de a demara procesul de solicitare electronică a locului de parcare de reşedinţă dorit. În cazul în care nu s-a efectuat verificarea în teren şi ulterior s-a constatat că a fost solicitat un loc de parcare care nu există în teren sau care nu respectă normativele, contractul se va rezilia, în urma constatării erorii materiale în harta din SIPR.

SIPR blochează locurile de parcare pentru cel mult 5 (cinci) zile lucratoare din momentul în care utilizatorul începe procedura de solicitare şi până la soluţionarea cererii de atribuire. Locurile blocate în SIPR vor fi marcate corespunzător în harta dinamică. Pentru un loc blocat în sistem, nu se vor accepta alte solicitări până la soluționarea celor aflate în curs de procesare, noile solicitări fiind depuse in lista de asteptare.

Solicitantul care nu a primit loc de parcare se poate înscrie pe o listă de aşteptare în SIPR în urma introducerii datelor solicitantului şi a adresei imobilului pentru care doreşte loc de parcare, în cazul în care la momentul solicitării, nu există niciun loc de parcare de reşedinţă eligibil (la o distanţă de maximum 250 m de imobil) disponibil.

Solicitanții sunt adăugați în ordinea înscrierii în lista de aşteptare.

În momentul eliberării unui loc de parcare de reşedinţă, SIPR notifică solicitantii din lista de aşteptare care ar putea solicita acel loc, în funcţie de urmatoarea ordine de prioritate: 1. persoanele cu dizabilitati; 2. persoanele care detin un autovehicul electric; 3. apropierea locului de parcare solicitat față de imobilul de domiciliu/resedinţă, exceptând solicitanții care locuiesc la o distanţă de maxim 30 m; 4. vechimea din lista de asteptare.

Termenul maxim în care un solicitant aflat în aşteptare poate accepta sau refuza un loc de parcare este de 5 zile lucrătoare. În cazul unui refuz expres sau tacit, este notificată următoarea persoană eligibilă din lista de aşteptare.

Termenul în care se efectuează procesarea solicitărilor de către Administraţia Domeniului Public al Sectorului 1 este de cel mult 30 de zile de la data solicitării locului de parcare de reşedinţă.
După validarea în SIPR de către personalul Administraţiei Domeniului Public a Sectorului 1, a locului de parcare solicitat, solicitantul primeşte o notificare prin email sau prin SMS prin care se confirmă că documentele au fost procesate.
În cazul în care solicitarea a fost validată, odată cu notificarea menţionată solicitantul primeşte şi informațiile cu privire la modalitățile de plată a taxei anuale pentru locul de parcare publică de reședință.
Solicitantul este obligat să achite taxa pentru locul de parcare în termen de 5 zile lucratoare de la data primirii notificării, în caz contrar solicitarea fiind anulată de drept.
Contractul de utilizare a locului de parcare publică de reşedinţă se emite după înregistrarea plății în sistem cu dovada plății în SIPR şi este trimis pe adresa electronică a titularului. În cazul persoanelor cu dizabilitati, contractul de utilizare a locului de parcare se emite odată cu notificarea menţionată la art. 21.
În cadrul SIPR, se pot vizualiza următoarele elemente, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal: a) locurile de parcare disponibile; b) locurile de parcare alocate; c) locurile de parcare blocate; d) numărul de persoane aflate în aşteptare pentru locul de parcare solicitat.
Taxa pentru utilizarea unui loc în parcarea de reşedinţă este stabilita in conformitate cu dispozitiile Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucuresti prin care se stabileste anual nivelul impozitelor si taxelor locale.
Pentru utilizatorii care îşi reînnoiesc conform noii proceduri contractele de închiriere aferente anului precedent, taxa de parcare se calculează integral pentru întreg anul în curs.
Pentru utilizatorii noi care nu au beneficiat de loc de parcare pentru anul precedent, taxa anuală datorată de către utilizatori se calculeaza prin înmultirea tarifului legal cu numărul de luni de utilizare rămase până la finalul anului, inclusiv luna în care se face solicitarea.
Plata taxei pentru utilizarea locurilor de parcare se efectuează anticipat, pentru anul în curs, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea notificării de plată de la Administraţia Domeniului Public.
Plata taxei pentru utilizarea locurilor de parcare poate fi efectuată electronic (prin SIPR sau cu cardul) sau la automatele de plată de tip self-service. Persoanele care nu au competenţe digitale să folosească SIPR se pot prezenta la sediul Administraţiei Domeniului Public Sector 1 pentru a beneficia de sprijinul personalului specializat.
În caz de neachitare a taxei pentru utilizarea locurilor de parcare în termenul prevăzut la art. 28 (5 zile), contractul de închiriere este reziliat de drept, fără a fi necesară punerea în întârziere a utilizatorului, notificarea prealabilă sau parcurgerea vreunei proceduri judecatoresti.
Contractul de închiriere se reînnoieşte anual, cu achitarea taxei pentru locul de parcare, dacă sunt îndeplinite toate condițiile de eligibilitate prevăzute la Art. 8.
Contractul de închiriere se poate rezilia la cererea utilizatorului locului de parcare.
În cazul în care titularul contractului înstrăinează imobilul în baza căruia a obţinut locul de parcare de reşedinţă, contractul de închiriere încetează de drept, în termen de 15 zile lucratoare de la data înstrăinării.
În cazul în care titularul contractului înstrăinează autovehiculul sau pierde folosinta acestuia prin încetarea contractului în temeiul căruia a obţinut locul de parcare, are posibilitatea ca in termen de 15 zile lucratoare de la data producerii evenimentului, să solicite încheierea unui nou contract de închiriere pentru acelasi loc de parcare, dar pentru un alt autovehicul, cu respectarea condițiilor de eligibilitate prevăzute în Art. 8 din prezentul regulament. În caz contrar, contractul de închiriere încetează de drept.
Dacă locul de parcare nu mai poate fi folosit de catre utilizator ca urmare a faptului ca in zona se efectueaza lucrari de utilitate publica, terenul constituie proprietate privata sau locului de parcare i s-a atribuit altă destinație, contractul se va rezilia unilateral de către Administrația Domeniului Public Sector 1, cu restituirea catre utilizator a taxelor aferente intervalului de timp achitat şi nefolosit.
În cazurile în care contractul de închiriere este reziliat sau încetează de drept, locul de parcare poate fi alocat unui alt solicitant, începând cu următoarea lună calendaristică, iar taxa de utilizare achitată în avans nu se restituie.
Pentru a putea obţine un loc de parcare în parcările publice de reşedinţă, solicitantul persoană fizică trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții:
a) solicitantul trebuie să aibă adresa de domiciliu sau de reședință pe raza Sectorului 1;
b) se poate atribui maximum un loc de parcare pentru fiecare adresă de domiciliu sau de reşedinţă;
c) se poate atribui maximum un loc de parcare pentru fiecare solicitant;
d) se poate atribui maximum un loc de parcare pentru fiecare autovehicul;
e) solicitantul să dețină în proprietate sau să aibă în folosință prin contract de leasing sau comodat un autovehicul pentru care solicită locul de parcare;
f) solicitantul trebuie să aibă rol fiscal deschis la Direcția Taxe şi Impozite Locale a Sectorului 1;
g) solicitantul să nu figureze cu impozite sau taxe locale neachitate la Direcţia Taxe şi Impozite Locale a Sectorului 1;
h) solicitantul să nu deţină alte posibilități de parcare a autovehiculului în raza Sectorului 1, cum ar fi un garaj închiriat de la Primaria Sectorului 1;
i) autovehiculul pentru care se solicită locul de parcare trebuie să aibă inspectia tehnica periodică validă;
j) autovehiculul pentru care se solicită locul de parcare să aibă asigurarea de răspundere civilă auto validă;
k) autovehiculul pentru care se solicită locul de parcare trebuie să se înscrie în categoria M1 – N1 – să aibă masa totală autorizată mai mică de 3.5 tone, cu lățimea mai mică de 2 metri şi cu lungimea mai mică de 5 metri.

Utilizatorii locurilor de parcare de reședință au următoarele obligaţii:

a) să dețină inspectie tehnică periodică şi asigurare de răspundere civilă auto valabile pentru autovehiculul înregistrat pentru locul de parcare;
b) să respecte semnalizarea rutieră verticală şi orizontală a parcării;
c) să păstreze curăţenia în parcare;
d) să nu întreprindă nicio acțiune cu scopul de a obține venituri de la alți utilizatori, ca urmare a folosirii locului de parcare alocat;
e) să asigure eliberarea necondiționată a locurilor de parcare, în cazul efectuării unor lucrări edilitare care impun ocuparea temporară a acestora;
f) să prezinte necondiționat documentele justificative referitoare la dreptul de folosire a locului de parcare (contractul de închiriere a locului de parcare) personalului împuternicit conform legii, în vederea controlului;
g) să comunice Administratiei Domeniului Public Sector 1 toate schimbarile intervenite in situatia titularului de contract sau a autovehiculului inregistrat, precum si documentele justificative referitoare la dreptul de utilizare a locului de parcare care au suferit modificări, în termen de 5 zile calendaristice de la data producerii evenimentelor, in scopul actualizarii/modificarii/incetarii contractului de inchiriere existent sau încheierii unui nou contract de închiriere.
h) sa deszapezească locul de parcare pentru a fi vizbile marcajele.

În parcarile publice de reşedinţă sunt interzise:
a) blocarea accesului în parcare;
b) ocuparea, fără drept, a unui loc de parcare legal atribuit in intervalul in care acesta nu este disponibil;
c) efectuarea de lucrări sau amenajări neautorizate în parcări;
d) efectuarea de lucrări de reparaţii şi întreținere a autovehiculului în perimetrul parcării;
e) amplasarea de dispozitive de menținere liberă a locurilor de parcare;
f) amplasarea oricărui tip de indicatoare, marcaje sau înscrisuri care să indice sau să sugereze rezervarea locurilor de parcare.
Amenzile pentru nerespectarea regulamentului sunt cuprinse între 500 și 2.500 lei.

Surse: Hotnews.ro, Agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here