Claudiu Târziu, unul dintre cei doi lideri ai AUR, l-a atacat pe Mihai Gâdea, după ce participase în emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3. Ulterior, însă, a intervenit asupra postării vehemente, „editând-o”.

Boxul e șah cu pumnii. Politica, pînă la măsuri concrete, este box cu vorbe. Eu am făcut și box, am jucat și șah. Însă, pentru a te putea manifesta, este nevoie de un arbitru – taman ce nu a fost Mihai Gidea, în emisiunea lui de ieri, de la Antena 3, în care am fost invitat.

Mă uităm uimit la inconștientul rujat, vopsit și pomădat ca o cocotă masculină.

Iar Ungureanu de la USR e atît de subțirel la minte încît, în pauză, caută pe net ce înseamnă cuvîntul zelot. Și deși a văzut că am dreptate, continuă să spună că nu am folosit bine cuvîntul. Ce nu am apucat să-i spun clar în emisiune este că religia pe care o slujește extrem e satanismul neomarxist. Am spus ceva, dar au sărit toți pe mine.

A fost prima și ultima oară cînd am mers la emisiunea lui Gidea. Pierdere de vreme, vorbărie calpă, obrăznicie din partea moderatorului, ‘jurnalism’ de ambuscadă.

Nu există termen de comparație cu prestația lui Răzvan Dumitrescu, de la același post, care s-a purtat corect și civilizat. Prin urmare, nu judec Antenele pausal”.

Ulterior, Claudiu Târziu a editat ulterior postarea, scoţând următorul paragraf: „Mă uităm uimit la inconștientul rujat, vopsit și pomădat că o cocotă masculină”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here