Preşedintele Klaus Iohannis a avut, luni, o discuţie telefonică cu preşedintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul căreia s-a convenit extinderea şi aprofundarea Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Chişinăului, un prim pas în acest sens urmând să fie vizita oficială pe care şeful statului român o va efectua în perioada următoare peste Prut.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis preşedintelui ales al Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, în cadrul unei discuţii telefonice din această dimineaţă, felicitări din partea României şi a sa personal pentru victoria covârşitoare obţinută în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din data de 15 noiembrie 2020.

Preşedintele României şi preşedintele ales al Republicii Moldova au convenit în cadrul discuţiei că obiectivul principal în relaţia bilaterală îl reprezintă extinderea şi aprofundarea Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova dintre cele două state, în beneficiul direct al tuturor cetăţenilor Republicii Moldova.

În acest scop, un prim pas îl va reprezenta vizita oficială pe care preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, o va efectua în Republica Moldova în perioada următoare, la invitaţia doamnei preşedinte Maia Sandu, după preluarea mandatului prezidenţial”, arată Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă transmis Agerpres.

Preşedintele Iohannis a transmis că rezultatul obţinut de Maia Sandu reprezintă „o victorie a democraţiei”, „marcând un pas decisiv în direcţia parcursului european ireversibil al Republicii Moldova, pe care România l-a susţinut permanent şi îl va susţine şi în continuare, fără rezerve”.

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate(PAS), Maia Sandu, a câștigat detașat turul II alegerilor prezidențiale din Moldova. Rezultatele finale prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC) arată că Maia Sandu l-a învins pe Igor Dodon cu o diferență de peste 250 de mii de voturi.

CEC a făcut publice rezultatele finale după prelucrarea tuturor proceselor verbale. Astfel, în turul II, Maia Sandu a acumulat circa peste 943 de mii de voturi, echivalentul la 57.75%, în timp ce pentru Igor Dodon și-au dat votul puțin peste 690 de mii de alegători (42.25%). Respectiv, pentru lidera PAS au votat cu 250 de mii de persoane mai mult decât pentru Igor Dodon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here