Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul a 10 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010.

Iată lista incompatibililor, dată publicității de ANI:

1. MITITIUC LUANDA IRINA, Director medical în cadrul Spitalului Clinic „Prof. Dr. C.I.Parhon” Iași – INCOMPATIBILITATE

În perioada 22 noiembrie 2016 – 01 octombrie 2018 a exercitat simultan funcția de director medical în cadrul Spitalului Clinic „Prof. Dr. C.I.Parhon” Iași și calitatea de administrator al unei societăți comerciale, încălcând astfel dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 95/2006 (în vigoare începând cu data de 22 noiembrie 2016), coroborat cu art. 181, alin. (9) din același act normativ.

2. HIRU MARIAN, Manager general al Serviciului Județean de Ambulanță Argeș – INCOMPATIBILITATE

Începând cu data de 25 aprilie 2017 exercită simultan funcția de manager general al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, și pe cea de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Domnești, județul Argeș, încălcând astfel dispozițiile art. 118, alin. (15), lit. a) din Legea nr. 95/2006.

3. PRELIPCEAN CRISTINA, Medic Șef al Secției Clinice Gastroenterologie I în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași – INCOMPATIBILITATE

În perioada 22 noiembrie 2016 – 02 aprilie 2018 a deținut şi exercitat simultan funcția de medic Șef al Secției Clinice Gastroenterologie I în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „ Sf. Spiridon” Iași și calitatea de administrator în cadrul unei societăți comerciale, încălcând astfel dispoziţiile art. 178, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 95/2006, în vigoare începând cu data de 22 noiembrie 2016, coroborat cu art. 185, alin. (15) din același act normativ.

4. ENACHE EUGENIA, Funcționar public în cadrul Direcției Sanitare Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, Județul Argeș – INCOMPATIBILITATE

În perioada 03 noiembrie 2015 – 26 iunie 2019 a exercitat simultan funcția publică de Șef Birou Economic și Administrativ la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș și calitatea de expert (contabil) tehnic judiciar în cadrul Tribunalului Argeș – Biroul Local de Expertize Tehnice și Contabile Argeș.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

5. MIȘCU DUMITRU, Funcționar public cu statut special la Poliția Orașului Cernavodă, Județul Constanța – INCOMPATIBILITATE

Începând cu data de 11 aprilie 2018 deține și exercită simultan calitatea de funcționar public cu statut special (agent de poliție cu atribuții de polițist rutier) în cadrul Poliției Orașului Cernavodă, precum și calitatea de instructor auto în cadrul unei societăți comerciale, încălcând astfel dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

6. VLAD SILVIU LAURENȚIU, Funcționar public cu statut special în cadrul Postului de Poliție comunal Limanu, Județul Constanța – INCOMPATIBILITATE

În perioada 09 ianuarie – 01 decembrie 2017, având calitatea de funcționar public cu statut special, a desfășurat și activități remunerate în calitate de instructor auto în cadrul unei societăți comerciale, care se află în legătură cu atribuțiile exercitate în funcția publică, potrivit fișei postului.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

7. SZABO LORAND LASZLO, actual Funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului Târgu Mureș și fost Consilier Local în cadrul Consiliului Local al Comunei Acățari, Județul Mureș – INCOMPATIBILITATE

În perioada 23 iunie 2016 – 29 noiembrie 2019 a exercitat simultan funcția publică de inspector în cadrul Primăriei Municipiului Târgu Mureș și calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Acățari, județul Mureș, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (1) și (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.

8. BOICU VIOREL, Funcționar public în cadrul Primăriei Comunei Fundu Moldovei, Județul Suceava – INCOMPATIBILITATE

Începând cu data de 01 ianuarie 2011 exercită simultan calitatea funcționar public în cadrul Compartimentului urbanism și administrativ și pe cea de persoană fizică autorizată în domeniul cadastrului, al geodeziei și al cartografiei, respectiv calitatea de expert tehnic judiciar în sectorul privat, specializarea „topografie cadastru geodezie”, calități care au legătură directă sau indirectă cu atribuţiile funcţiei publice deținute. Din activitățile desfășurate în sectorul privat, persoana evaluată a realizat venituri în valoare de 412.946 lei.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

9. PIȚICHE EMIL, Funcționar public în cadrul Primăriei Comunei Gângiova, Județul Dolj – INCOMPATIBILITATE

În perioada 01 ianuarie 2008 – 18 noiembrie 2019, având calitatea de funcționar public, a desfășurat și activități remunerate în calitate de contabil în cadrul unui Cabinet individual medical, activități care se află în legătură cu atribuțiile exercitate în funcția publică, conform fișei postului.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

10. HANTEA IOANA, fost Funcționar public în cadrul Primăriei comunei Braloștița, Județul Dolj – INCOMPATIBILITATE

În perioada 06 mai 2016 – 04 octombrie 2017, în calitate de funcționar public, s-a aflat în raporturi ierarhice directe cu fiica sa, care ocupa o funcție publică în cadrul aceleiași primării.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 95, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și nu a respectat dispozițiile art. 95, alin. (3) din același act normativ.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. PIȚICHE EMIL nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here